Antena Meniu Search
x

Bărbat bătut de trei tineri într-un magazin din Bucureşti. Dacă îi recunoaşteţi, sunaţi la 112

Un bărbat a fost bătut cu sălbăticie, de trei tineri, într-un magazin din Bucureşti. Poliţia Capitalei a lansat un apel către populaţie pentru identificarea celor trei bătăuşi.

Alin Tarnovschi
de Alin Tarnovschi

la 13.02.2019, 15:25

Tineri căutaţi de Poliţie, după o bătaie într-un magazin din Bucureşti
Tineri căutaţi de Poliţie, după o bătaie într-un magazin din Bucureşti - Poliţia Capitalei

Un bărbat a fost bătut cu sălbăticie, de trei tineri, într-un magazin din Bucureşti. Poliţia Capitalei a lansat un apel către populaţie pentru identificarea celor trei bătăuşi.

UPDATE 15.20. În urma apelului lansat de Poliţie, cei trei tineri care au bătut un bărbat într-un magazin, în Bucureşti, au fost prinşi.

Totul s-a întâmplat, noaptea trecută, într-un magazin non-stop din Bucureşti, acolo unde cei trei tineri se aflau pentru a cumpăra alcool.

La un moment dat, cei trei s-au întâlnit cu un bărbat în vârstă de 53 de ani şi au început să se certe cu acesta.

Pe acelaşi subiect

După câteva schimburi de replici, tinerii l-au lovit pe bărbat, cu pumnii şi cu picioarele, iar ulterior au fugit.

'În data de 13 februarie, în jurul orei 01.30, prin apel 112, Secția 22 Poliție a fost sesizată că într-un magazin de tip non stop, a izbucnit o ceartă între un bărbat și trei tineri, clienți toți. Conflictul a escaladat și cei trei l-au lovit de mai multe ori, după care au fugit. La fața locului s-au deplasat echipaje ale secției de poliție, dar și de prim-ajutor. Bărbatul agresat a fost transportat la spital, pentru evaluare de specialitate', se arată într-o informare a Poliţiei.

Poliţiştii Secţiei 22 au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe.

De asemenea, anchetatorii au făcut un apel către populaţie.

'Cei care îi cunoscut sau recunosc pe cei trei tineri sunt rugaţi să sune la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate subunităţi de poliţie', au precizat poliţiştii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Bărbat bătut de trei tineri într-un magazin din Bucureşti. Dacă îi recunoaşteţi, sunaţi la 112