Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bărbat de 59 de ani, găsit mort într-un canal de irigaţie din Timişoara. Era mort de câteva zile

Descoperire macabră, ieri, la Timişoara. Atenţie, urmează imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional.

de Iulia Pop

la 02.10.2023 , 07:55

Trupul unui bărbat de 59 de ani a fost găsit într-un canal de irigaţie, în apropiere de periferia oraşului. 

Un trecător a fost cel care l-a văzut pe bărbat zăcând cu faţa în jos şi a sunat după ajutor. La faţa locului au ajuns echipajele de poliţie şi ambulanţă care au confirmat că victima era decedată de câteva zile. 

Autorităţile au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească modul în care bărbatul a murit. 

Vezi și

Ce spun poliţiştii

Pe acelaşi subiect

La data de 01 octombrie a.c., în jurul orei 13:57, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona Calea Torontalului, din municipiul Timișoara, într-un canal de irigare - drenare a apei, se află trupul unui bărbat, posibil decedat.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă. De asemenea la fața locului s-au deplasat și pompierii, care au scos trupul unui bărbat, în vârstă de 59 de ani, ulterior fiind constatat decesul bărbatului de către echipajul medical prezent la locul evenimentului.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii nefericitului incident.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Bărbat de 59 de ani, găsit mort într-un canal de irigaţie din Timişoara. Era mort de câteva zile