Observator » Evenimente » Bărbatul din Mureş care a aruncat un câine de la etaj, internat la psihiatrie. Individul care l-a convins să facă gestul oribil, reţinut 24 de ore

Video Bărbatul din Mureş care a aruncat un câine de la etaj, internat la psihiatrie. Individul care l-a convins să facă gestul oribil, reţinut 24 de ore

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 05.03.2025, 07:40 | Modificat la 05.03.2025, 07:53

Incident şocant într-o comună din judeţul Mureş! Un bărbat în vârstă de 20 ani, aflat la etajul unei clădiri, a aruncat un câine peste balustradă.

Totul a fost filmat şi postat pe reţelele de socializare. În imagini observă cum patrupedul este aruncat de la o înălţime de aproximativ trei metri şi s-a prăbuşit pe ciment.

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi, în urma anchetei, au descoperit că bărbatul a fost încurajat să facă acest gest teribil un amic, care apare în filmare. Individul de 40 de ani a fost reţinut 24 de ore şi cel care a comis fapta a fost internat la psihiatrie, în vederea stabilirii discernământului acestuia. 

Căţelul este acum pe mâini bune, fiind preluat de un voluntar din judeţul Cluj.

Articolul continuă după reclamă