Video Benzile de autobuz, motiv de scandal la Cluj. Taximetriștii se revoltă: Avem dreptul să circulăm pe ele
Benzile speciale pentru autobuz devin subiect de scandal la Cluj-Napoca! Taximetriștii spun că au dreptul să circule pe ele și cer să fie lăsați să-și ducă pasagerii mai repede la destinație. Autoritățile nu sunt însă la fel de convinse. Pe noul drum dintre Florești și Cluj-Napoca, şoferii au fost deja atenţionaţi de Poliţia Locală. În replică, taximetriştii spun că cei care încalcă legea sunt chiar agenţii de la locală.
În urmă cu doar câteva zile, drumul dintre Florești, cea mai mare comună din România, și Cluj-Napoca a fost lărgit la șase benzi. Cele mai așteptate au fost cele dedicate transportului public.
Noua bandă dedicată mijloacelor de transport în comun are o lungime de peste doi kilometri, între viitorul spital regional din Floreşti şi intrarea în Cluj-Napoca. Rolul ei este să încurajeze oamenii să lase maşina acasă, pentru că ar ajunge în oraş mult mai rapid folosind autobuzul.
Pentru taximetrişti însă, bucuria nu a durat prea mult. Deși benzile dedicate transportului public scurtează cu 15 minute drumul dintre Florești și centrul Clujului, șoferii de taxi s-au trezit că nu le pot folosi pentru a-și duce clienții la destinație.
"Contează, eu zic, că pentru clienţi contează 10-15 minute, 20. Am aşteptat asta cu sufletul la gură", a spus un şofer de taxi.
"În ziua inaugurării a fost o acţiune de intimidare a Poliţiei Locale Floreşti. Doamna care m-a oprit pe mine a spus că au o acţiune de informare sau atenţionare. Nu se poate o bandă de circulaţie să fie rezervată pentru un operator. Este rezervată pentru mijloacele de transport în comun, pentru transportul public. Ori serviciul de taximetrie e un serviciu public, tot conform legii", a declarat Ioana Pugna, Asociaţia Taximetriştilor din Transilvania.
Conform legii, taxiurile pot circula pe benzile dedicate transportului public, însă nu oricum. Șoferii trebuie să respecte regulile de circulație și, mai ales, să nu perturbe deplasarea autobuzelor.
La Cluj-Napoca, pe benzile existente deja de anii trecuţi, pe lângă marcajul cu BUS, Primăria a montat şi plăcuţe adiţionale care să le permită accesul bicicliştilor şi taximetriştilor. Condiţia este ca cei din urmă să aibă clienţi, iar îmbarcarea şi debarcarea acestora, cel puţin în timpul zilei, să nu se facă în staţiile de autobuz.
Taximetriștii au cerut lămuriri oficiale. Au trimis notificări atât către CNAIR, cât și către cele două primării, dar până acum nu au primit niciun răspuns. Autorităţile spun că vor analiza situaţia.
"În ceea ce priveşte noua bandă de circulaţie dinspre Cluj înspre Floreşti şi nodul N, aici se va analiza în condiţia de circulaţie dacă se va permite sau nu taximetriştilor să circule pe banda dedicată transportului în comun", a spus Iulia Persa, purtător de cuvânt Primăria Cluj-Napoca.
"Participanţii la trafic ar trebui să înţeleagă că lipsa unei plăcuţe adiţionale la semnalizarea rutieră nu sterge legea, nu exclude articolul de lege", a declarat Ioana Pugna, Asociaţia Taximetriştilor din Transilvania.
În Cluj-Napoca, transportul public are în total peste 10 kilometri de benzi dedicate.
