Observator » Evenimente » Toaletă în fundul curţii şi spălat la furtun. Zeci de şcoli încă au rămas încremenite în timp

Video Toaletă în fundul curţii şi spălat la furtun. Zeci de şcoli încă au rămas încremenite în timp

Editor Mădălina Iacob | Timp citire: 3 minute
Publicat la 03.09.2026, 19:44 | Modificat la 03.09.2026, 20:24

Se schimbă anii, nu şi şcolile. Şi în 2026, mii de elevi încep cursurile cu toaleta în fundul curţii, iar alţii îşi mută ghiozdanul din clasă în clasă, pentru că şcoala lor e prinsă între reparaţii şi schele. Nici despre burse nu ştie nimeni nimic sigur. Până şi ministrul Educaţiei recunoaşte că anul şcolar porneşte cu stângul.

Renovări, relocări şi şantiere în toi. Astea sunt veştile primite mulţi părinţi din Bucureşti chiar în ultimele zile de vacanţă. De pe 7 septembrie, îşi vor duce copiii la şcoală în alte clădiri decât cele cu care s-au obişnuit.

"De exemplu, în această clădire din Bucureşti, unde înainte funcţiona o primărie de sector, îşi vor face loc copii de şcoală, dar şi de grădiniţă. La parter şi la etajul 1, se vor instala elevii şcolii 80, iar la etajul al doilea se pregăteşte spaţiul pentru prichindeii de la grădiniţa 239", a transmis Mădălina Iacob, reporter Observator.

"Se va trage gard și aici va fi cu portiță de acces pentru copii și părinți dimineața, curtea grădiniței amenajată cu loc de joacă cu tot. Sunt multe unități școlare care nu au atâta spațiu", a spus un director de şcoală.

Articolul continuă după reclamă

Reporter: De ce aşa de târziu?

Lixandru Florin, inspector şcolar general: Asta nu pot să vă spun. Primăriile au comunicat încă de la finalul anului școlar intenția de a face lucrări de reparare sau reabilitare. Unele unități de învățământ se află în proces de reabilitare, situație în care elevii sunt relocați total sau parțial.

Două licee din Capitală rămân în trei schimburi

Şi asta nu e tot. Două licee din Capitală rămân şi anul acesta în trei schimburi, deşi legea o interzice. În ţară, tabloul e şi mai crunt. Aşa arată grupurile sanitare ale unei şcoli din Dolj, în 2026.

Pe acelaşi subiect

"Copiii vin la toaletă, este igienizată, este curată, până când vor fi achiziționată containere, vor merge ca și până acum pe perioada de iarnă țevile se sparg, igiena se asigură din apă de la rețea legată la un furtun. De spălat au în școală apă curentă", a afirmat directorul unei şcoli din localitatea Leordoasa.

Aceeaşi poveste şi pentru 130 de copii dintr-o comună din Gorj. Ploaie, ninsoare sau ger, elevii şi profesorii traversează curtea şcolii ori de câte ori au nevoie la toaletă.

"Este foarte necesară, pentru că sunt și copii mici, iar pentru ei este greu să meargă, mai ales iarna, când ninge. Trebuie să stai toată ziua după ei", a spus o persoană.

Primarul ridică din umeri şi mută vina la Guvern. Spune că soluţii nu are.

"Așa este structura, dar după cum puteți vedea și dumneavoastră avem toaleta încălzită la 3,4 metri de clădirea principală, nu e în fundul curții cum s-ar putea înțelege. Nu am avea cum și unde tehic vorbind să facem această toaletă. Mai avem una la Peștana", a spus Marius Popescu, primarul comunei Bâlteni.

Investiții de miliarde, dar toaletele din curte nu au dispărut

"În acest moment noi pornim de la o situație de anul trecut care avea 95 toalete neconforme. În această perioadă s-au desfășurat investiții de miliarde de lei. Toalete neconforme probabil că vor fi în jur de 50,60. Dar de tipul celor pe care mi le arătați dumneavoastră nu mă aștept să fie mai mult de 20", a spus Mihai Dimian, ministrul Educaţiei.

Fără răspuns rămân şi părinţii care aşteaptă bursele sociale odată cu primul clopoţel.

În schimb, Guvernul a găsit  bani pentru premii. Absolvenţii cu media 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat primesc 2.000, respectiv 5.000 de lei.