Foto Bilanţ negru pe o şosea din Rădăuţi: Trei oameni au murit şi unul este în stare gravă. Martorii spun că şoferul ar fi încercat să evite o biciclistă
Trei bărbaţi au murit şi un al patrulea a ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident violent petrecut pe şoseaua de centură din Rădăuţi. Autoturismul avea volanul pe partea dreaptă şi era testat de doi dintre cei care şi-au pierdut viaţa. Martorii spun că şoferul ar fi încercat să evite o biciclistă şi aşa s-a ajuns la accident. Experţii în drumuri zic că accidentul n-ar fi avut urmări aşa grave, dacă în zonă erau montaţi parapeţi.
Oamenii se aflau în maşina cu volan pe dreapta. Ar fi ieşit să testeze automobilul pe şoseaua de centură a oraşului Rădăuţi. La un moment dat, după ce şoferul a depăşit o autoutilitară, ar fi apărut un obstacol.
''Şi când să revină pe bandă, era o bicicistă. Au trecut pe lângă bicicletă, din contrasens venea o maşină. Şi ca să nu dea în biciclistă, şi aşa, au dat în stânga.''
Impactul a fost devastator.
Ionut Epureanu, IPJ: Din păcate, în urma evenimentului rutier a decedat atât şoferul în vârstă de 29 de ani, cât şi alte două persoane de 32 şi 39 de ani, o altă persoană fiind transportată pentru îngrijiri de specialitate.
- O fetiţă de 8 ani din Constanţa, lovită de o maşină, după ce a sărit în faţa ei
- Trei persoane au murit şi una se află în stare gravă, în urma unui accident grav în Rădăuţi. Toţi se aflau...
- Accident cumplit în Cernica: Două persoane au murit şi o a treia este în stare gravă, după ce maşina a intrat...
Locotenent colonel Parasca Constantin, comandant Detașamentul de Pompieri Rădăuți: O victimă a fost preluată şi transportată la spital de către echipajul SAJ cu medic. La cealaltă victimă s-a facut resuscitare, constatându-se decesul de către domnul doctor.
Lipsa parapeţilor a dus la o adevărată tragedie
Cei trei bărbaţi decedaţi au fost imediat preluaţi de serviciile funerare din oraş. Experţii spun că lipsa parapeţilor care teoretic ar trebui să fie obligatorii, duc la astfel de evenimente tragice.
Cirigan Eugen, expert drumuri: În zona respectivă era obligatoriu pe podeţ parapetul pietonal de protecţie.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal de sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. După necropsie se va stabili şi dacă vreunul dintre şoferi băuse.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰