Antena Meniu Search
x

BREAKING NEWS: MAE anunţă că românul răpit în Nigeria a fost eliberat

Cetăţeanul român răpit în Nigeria în 10 octombrie a fost eliberat, a anunţat, miercuri seară, Ministerul Afacerilor Externe, care nu a oferit alte detalii.

Cetăţeanul român răpit în Nigeria în 10 octombrie a fost eliberat, a anunţat, miercuri seară, Ministerul Afacerilor Externe, care nu a oferit alte detalii.

"MAE foloseşte acest prilej pentru a reitera recomandarea fermă adresată cetăţenilor români aflaţi în zonele de conflict/cu risc major de securitate de a contacta cea mai apropiată misiune diplomatică a României pentru a-şi înregistra prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia de o asistenţă şi protecţie consulară cât mai eficientă. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea fermă de consultare a informaţiilor postate pe site-ul MAE, la secţiunea ”Sfaturi de călătorie”, arată sursa citată.

MAE nu oferă alte detalii în legătură cu modalitatea în care a fost eliberat românul răpit, luni, în Nigeria.

Ionuţ Vâlcu, purtătorul de cuvânt al MAE, a declarat, miercuri seară, că la ora actuală românul răpit luni este, în prezent, în siguranţă şi că familia acestuia a fost informată în permanenţă despre starea sa şi despre demersurile făcute pentru salvarea lui. Întrebat dacă a fost plătită vreo răscumpărare pentru eliberarea acestuia, Ionuţ Vâlcu a spus că statul român nu plăteşte astfel de răscumpărări. Ionuţ Vâlcu a spus că astfel de operaţiuni sunt făcute cu "maximă discreţie şi maximă precauţie".

Inginerul român Cristian Nedelcu lucra pentru firma de construcţii Dextron Ltd şi a fost răpit de persoane înarmate în sudul Nigeriei, scria Dailypost.ng, precizând că bărbatul şi echipa sa au fost răpiţi din localitatea Owa Oyibo, în regiunea Agbor.

Potrivit primelor informaţii, atacatorii au deschis focul asupra personalului de securitate care îi escorta pe român şi pe restul echipei sale.

Confirmând incidentul, Poliţia din regiune a anunţat că acesta a avut loc luni noapte şi că s-au făcut căutări în satul din zonă.

Regiunea mlăştinoasă din sudul Nigeriei a înregistrat în ultima perioadă un val de atacuri ale militanţilor vizând instalaţii petroliere şi de gaz.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » BREAKING NEWS: MAE anunţă că românul răpit în Nigeria a fost eliberat