Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Calea Victoriei, redeschisă exclusiv pietonilor. Copiii, fascinaţi de expoziţia de maşini istorice

Pietonii cuceresc din nou centrul Capitalei. Calea Victoriei a devenit neîncăpătoare pentru miile de bucureșteni care au ieșit la plimbare. Cei care nu au mers nici la mare, nici la munte au căutat o terasă în centrul oraşului şi o masă la soare. În Parcul Lumea Copiilor peste 250 de maşini de epocă americane, franțuzești, japoneze sau italiene pot fi admirate de vizitatori.

de Florentina Lazăr

la 29.04.2023 , 20:01

Dacă în restul timpului, Calea Victoriei este sufocată de maşini, acum, artera istorică a fost invadată de oameni ieşiţi la promenadă. Terasele au fost pline iar îngheţata e vedeta zilei. "E prima zi in care am scos aparatul si deja avem destule vanzari. Avem inghetata cu zmeura, ciocolata si caramel sarat", a declarat Toma, reprezentant gelaterie. Celebrul bulevard în jurul căruia se împletește istoria Bucureștiului este plin de vizitatori. Cei care au decis sa rămână în București în acest weekend se bucura de vremea frumoasa, soare si de o plimbare pe prima strada pavata din Romania.

Calea Victoriei va fi închisă pentru maşini şi mâine, 30 aprilie

Nu au lipsit nici spectacolele de teatru, de acrobații, numerele de circ, dar şi animatorii pe picioroange. "Pana in luna mai o sa fim numai pe calea victoriei, incepand in iunie ca si anul trecut o sa ne ducem si in cartiere", a declarat Nicuşor Dan, primarul Capitalei. Pe mulţi paşii i-au purtat până în Parcul Lumea Copiilor la expoziţia de maşini istorice. Şi-au făcut fotografii cu modelele preferate şi au admirat cele peste 250 de bijuterii pe patru roţi. Cei mai încântaţi au fost copiii.

Vezi și

Cel mai mare exponat a fost un autobuz de 11 metri, Roman Diesel 111, singurul din România aflat într-o stare perfectă de funcţionare. "Vehicule din cele mai variate epoci si tari de fabricatie, de la masinile antebelice de la 1928 pana la cele care in acest an implinesc 30 de ani de la fabricatie", a declarat Radu Georgescu, Retromobil Club România. Calea Victoriei va fi închisă pentru maşini şi mâine, 30 aprilie.

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Calea Victoriei, redeschisă exclusiv pietonilor. Copiii, fascinaţi de expoziţia de maşini istorice