Călugărul care a omorât doi oameni şi a rănit alţi şapte, în Suceava, condamnat definitiv la închisoare
Călugărul care a omorât doi oameni şi a rănit alţi şapte, în Suceava, condamnat definitiv la închisoare. Pustnicul a fost găsit vinovat de un teribil accident pe care l-a provocat la şase luni după ce îşi luase permis.

Călugărul care a omorât doi oameni şi a rănit alţi şapte, în Suceava, condamnat definitiv la închisoare. Pustnicul a fost găsit vinovat de un teribil accident pe care l-a provocat la şase luni după ce îşi luase permis.
Curtea de Apel Suceava a respins apelul declarat de către inculpatul Florin Ștefan împotriva sentinţei penale din data de 1 octombrie 2018 a Judecătoriei Rădăuţi, ca nefondat. Astfel, acesta va avea de executat trei ani și două luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. Decizia judecătorilor suceveni este definitivă.
Călugărul pustnic din zona Brodina a judeţului Suceava este acuzat că la data de 23 aprilie 2016, în jurul orei 19.05, a produs un grav accident de circulaţie în urmă căruia, două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte şapte au fost rănite, scrie Ziar de Suceava.
- Un român de 28 de ani conducea un Fiat Ducato, în Germania. Poliţiştii l-au oprit şi au trimis maşina la casat
- Accident mortal cu români în Ungaria, provocat de o maşină care mergea pe contrasens, pe autostradă
- Şoferi români de TIR prinşi în Franţa conducând cu ochii în laptop, uitându-se la filme pentru adulţi
- Şedinţă a Comandamentului energetic, după ce iarna s-a dezlănţuit în mare parte din ţară. Anunţul...
- Activitatea pentru care tot mai mulţi tineri au început să lase telefoanele din mână. Reduce stresul şi anxietatea
La data de 23 aprilie 2016, în jurul orei 19.05 pe DJ 209G pe raza satului Paltin, comuna Brodina, Florin Ştefan, conducător al autoturismului Toyota Hilux cu volan în partea dreaptă, circula pe direcţia Ulma – Brodina pe DJ 209G, el având o vechime de mai puţin de şase luni de la obţinerea permisului de conducere.
În mașina condusă de călugărul sucevean se aflau şase persoane, respectiv pasagerii B.A., F.A.C., D.A., D.A. şi B.A.L.. În faţa autoturismului Toyota Hilux, circula un alt autovehicul cu număr de înmatriculare şi date tehnice necunoscute. În acelaşi timp, Florin Şerban Constantin, de 30 de ani, din comuna Durneşti, judeţul Botoşani, conducător al autoturismului Renault înmatriculat BT, circula din sens opus, pe direcţia Brodina spre Ulma. În maşina lui se mai aflau ca pasageri: C.G. şi S.M.E..
Autoturismul Toyota Hilux, condus de Florin Ştefan, ajunge din spate automobilul neidentificat şi se înscrie în depăşirea acestuia. După ce se angajează în depăşire, călugărul intenţionează să revină pe banda sa de circulaţie, însă manevra nu-i reuşeste, derapează, apoi loveşte în partea stângă mijloc spate autoturismul Renault Laguna, ce circula regulamentar din sens opus.
În urma impactului, autovehiculul Renault Laguna este proiectat spre dreapta sensului de mers, cu rotire în sens invers acelor de ceasornic, cu circa 90 grade. Tot în urma coliziunii, autoturismul Toyota Hilux este proiectat spre stânga apoi se rostogoleste lateral, de două ori.
Consecinţele impactului sunt: decesul pe loc a lui Gheorghe Covaşă, de 79 de ani, din comuna Brodina şi decesul ulterior la spital a lui Andrei Bejan, de 24 de ani, din Suceava. De asemenea au suferit vătămări corporale ceilalţi pasageri din ambele maşini. Ambele vehicule au suferit avarii de peste circa 80%.
Viteza autoturismului Renault Laguna, înainte de impact, era de circa 31,5 km/h, iar viteza Toyotei Hilux, înainte de impact cât şi în momentul impactului, era de circa 79,1 km/h.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰