Video Comunitatea Shero s-a reunit la Ateneu. 31 de femei au fost ucise de parteneri în 2026
Treizeci și una de femei au fost ucise de partenerii de viaţă de la începutul anului şi până acum. În memoria lor şi în numele celor care trăiesc cu frică în propria casă, seara trecută la Ateneu, comunitatea Shero s-a reunit să celebreze iubirea, dragostea care unește, dă putere și vindecă.
Sub cupola Ateneului s-au cântat, de peste un secol, cele mai frumoase povești de dragoste ale lumii. Aseară, aici s-au spus povești despre femei care au iubit și au fost lovite. "De aici începe vindecarea. O să continuăm să luptăm pentru fiecare dintre noi. Şi atunci nu vei mai accepta niciodată să fii victimă", a declarat Alessandra Stoicescu. Pe scenă, Alessandra Stoicescu a adus mai multe forme de dragoste care nu rănesc. "Vorbim despre dragostea aceea care nu se vindecă. Ci luptă în fiecare noapte pentru viaţa cuiva care abia a venit pe lume", a declarat Alessandra Stoicescu.
Shero înseamnă femeia care vorbește, deși i-a fost frică
Ani la rând, doctorul Cătălin Cârstoveanu a îngrijit cei mai fragili pacienți din țară, bebelușii abia născuți. "Mereu le spuneam colegilor mei 'Uite, fac o procedură complicată de mii de ori', dar nu ştiu decât trei dintre ele, care n-au fost bine. Doar pe acelea le ţin minte", a declarat Cătălin Cîrstoveanu, medic la Spitalul "Marie Curie". Iar când medicina nu mai ajunge, rămâne credința. Părintele Vasile Ioana a vorbit despre răbdarea cerută secole la rând femeilor și despre granița dintre iertare și complicitate. "Dacă el simte că are o putere şi poate să şi-o exercite, devine tiran. În momentul în care el devine tiran, femeia nu poate să iasă din clenciul acesta", a declarat Vasile Ioana, preot.
În sală, mulți au plâns în tăcere. Unii au venit pentru o prietenă, alții pentru o mamă. Și unii, pentru ei înșiși. "Unde e dragoste, nu exista violenta. nu ar trebui, nici verbala, nici fizica. Daca ai dragoste ai tot", a declart Lidia Ursu. "Eram într-o situaţie de abuz emoţional, de manipulare. Realizând la un moment dat că nu e ok aşa, nici pentru mine, nici pentru fetiţele mele, care la un moment dat, vor ajunge şi ele femei", a declarat Alina Sorescu. Shero înseamnă femeia care vorbește, deși i-a fost frică. Shero înseamnă, simplu, că dragostea nu lovește. Nu umilește. Nu ucide. De la începutul anului, în România au fost ucise 31 de femei. Ultima a fost Cornelia, o mamă de 44 de ani din Galați. În foaier au fost expuse fotografii din turneul Shero prin țară și dincolo de granițe.
"Cu acest slogan ma voi duce acasa si il voi transmite inclusiv fiicei mele de 19 ani, sa invete sa aprecieze si sa se aprecieze prima data", a declarat Bianca Mărginean. La Ateneu s-au spus multe cuvinte frumoase despre iubire. Dar, în aceeași seară, undeva în România, o femeie avea nevoie de ajutor. Poate chiar acum, în timp ce vă uitați la aceste imagini, o alta își ascunde vânătăile sub fard ca să poată merge la serviciu. Și poate că și de data asta cineva știe. Pentru ele, Alessandra Stoicescu și Shero cer un registru al agresorului. Pentru că o femeie care știe este o femeie care poate pleca la timp.
