Video Canalul de Telegram "Iarbă dulce", sursă de droguri pentru elevi români. Ce taxă plăteau dealerii ca să-și vândă online marfa
Cea mai mare piaţă online de stupefiante din România a fost închisă ieri de ofiţerii antidrog. 13 oameni au fost reţinuţi după un maraton de audieri. Printr-un cont pe o platformă de socializare, drogurile ajungeau, în principal, la elevi şi studenţi. În total, peste 11.000 de clienţi. Potrivit unor surse din anchetă, cel mai tânăr dintre ei avea 14 ani și cel mai vândut drog era marijuana.
Gruparea era structurată pe paliere, în așa fel încât distribuția de droguri se făcea în întreaga țară. De la marijuana, ecstasy și cocaină, toate erau împărțite elevilor și studenților din marile orașe ale țării. Clienții foloseau conturi criptate pe telefoanele mobile, prin care îi contactau pe distribuitorii principali ai platformei. Erau, mai apoi, îndrumați către cel mai apropiat dealer din zona lor.
Platforma de comunicare reușea să genereze în fiecare zi mai bine de 40-50.000 de mesaje din partea dependenților. La cele 16 percheziții, ofițerii antidrog au găsit pe lângă droguri 20 de telefoane mobile, sume în lei, dolari și euro, dar și două cartușe de 9 milimetri folosite pentru armele de foc.
Marijuana, cel mai vândut drog
Potrivit unor surse, cel mai des era vândută marijuana, iar dealerii aveau de plătit o taxă administratorilor pentru a putea vinde marfa pe canalul online respectiv. Începea de la 50 lei, dar creștea in funcție de substanțele interzise pe care le distribuiau.
În total, s-ar fi rulat zeci de mii de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰