Video Cântăreți de manele, ajutor de la stat cu acte false. Prejudiciul se ridică la 1,5 milioane de lei
Aproape o sută de persoane, care au obţinut în mod fraudulos ajutor financiar de la stat în pandemie sunt aduse rând pe rând la audieri la Poliţie, în Capitală. Printre acestea se află şi mai mulţi cântăreţi.
Sub pretextul că au fost lăsaţi fără venituri pentru că nu mai au unde să cânte, lăutarii au folosit documente false pentru a solicita bani din partea Agenției de Plăți și Inspecție Socială.
În acest caz a fost întocmit un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu 1,5 milioane de lei.
”Astăzi, 25.01.2021, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigarea Criminalităţii Economice din Poliţia Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare 99 mandate de aducere, în Bucureşti şi judeţele Călăraşi şi Dâmboviţa, într-un dosar privind săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune”, a anunţat Poliţia Capitalei într-un comunicat.
Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că din martie 2020 şi până în prezent, 99 persoane ar fi folosit documente falsificate, solicitând şi primind din partea Agenţiei de Plăti şi Inspecţie Socială indemnizaţii destinate sprijinirii salariaţilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS COV 2, in valoare de 4.500 lei pe lună. Cuantumul prejudiciului este de 1.500.000 lei.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰