Observator » Evenimente » Căprioară salvată de la înec de pompierii din Neamț, după ce a căzut în canalul Bistrița

Video Căprioară salvată de la înec de pompierii din Neamț, după ce a căzut în canalul Bistrița

Daniel Murărescu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 15.06.2021, 18:15 | Modificat la 15.06.2021, 18:21

Misiune mai puțin obișnuită pentru pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț. Au intervenit pentru a salva o căprioară căzută în canalul Bistrița și, desigur, nu au ratat momentul de a face câteva fotografii cu frumosul exemplar.

"Pompierii au fost sesizati, prin apel la 112, cu privire la faptul că o căprioară a căzut în canalul Bistrița, pe raza comunei Zănești. La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială complexă pentru intervenție și o barcă din dotarea Detașamentului Piatra-Neamț precum și voluntari din cadrul SVSU Zănești", a transmis ISU Neamț.

Cu ajutorul bărcii căprioara a fost scoasă din apă și predată ulterior organelor competente pentru gestionarea unor astfel de situații, nu înainte însă de a primi îngrijiri medicale de specialitate.