Video Cavnic, zona perfectă pentru o vacanţă de Crăciun de neuitat. În Maramureş, vin turişti din toată Europa: "Fiind din Lisabona, noi nu avem nici haine adecvate"
Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar în pensiuni gazdele fac ultimele pregătiri în aşteptarea turiştilor. În Maramureş, cuptoarele sunt încinse, pâinea şi cozonacul deja se rumenesc. Anul acesta, se poate petrece Crăciunul si pe schiuri. Toate partiile din zonă vor fi deschise in weekendul viitor.
Faima sărbătorilor în Maramureş a trecut de graniţele ţării. Rosario e din Portugalia şi e pentru a doua oară în vacanţă în Cavnic. "Iubesc partea asta din România, unde se păstrează tradiţiile, unde oamenii sunt foarte primitori şi unde mă simt foarte bine. Fiind portugheză, iubesc Maramureş şi România. E foarte frig, noi nici nu avem haine, nu suntem pregătiţi", a declarat Rosario Moreno, o femeie venită tocmai din Lisabona.
Prețul unui pachet turistic de trei nopţi este de 750 de lei pentru două persoane
Tot aici de Crăciun va ajunge un grup de turişti din Bucureşti. Gazdele pregătesc pentru ei tradiţionalele mâncăruri de sărbătoare. "Coaste, cârnaţi, sarmale, nelipsita horincă şi alte produse tradiţionale de la noi. Îşi doresc demult să îşi petreacă sărbătorile alături de noi, ştiind că acestă perioadă este cea mai frumoasă şi plină de tradiţii în Maramureş", a declarat Adina Costinar, proprietar pensiune.
În Budești, la un han tradițional miroase irezistibil a pâine de casă. Aluatul frământat cu grijă este copt ca odinoară, în cuptorul cu lemne. De acum şi până la Crăciun, focul va fi încins non stop. "Cu pita în cuptor, cu începutul. apoi cozonacul cu nucă, cornurile şi apoi om trece la sarmale, coaste şi la cârnaţi, toate bunătăţile specifice nouă", spune un administrator de han. Turiştii care vor ajunge în Maramureş se vor bucura un peisaj autentic de Crăciun. Cel puţin pe pârtii.
"Am făcut şi noi zăpadă artificială. Se schiază pe aproape toate pârtiile, mai avem doar o pârtie de deschis, respectiv pârtia Neagră, pe care prpobabil o să deschidem în data de 23 decembrie. Stratul de zăpadă are acum undeva la 45 de cm, se estimează că va ninge undeva la 50 de cm", a declarat Oana Poenar, administrator pârtie. În stațiunea montană Cavnic gradul de ocupare este de 80%. Cei care se grăbesc mai pot prinde încă o cameră liberă. Prețul unui pachet turistic de trei nopţi este de 750 de lei pentru două persoane.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰