Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cazul bătrânului umilit şi tâlhărit de 3 minori în Buzău. Copilul de 15 ani avea discernământ, a fost arestat preventiv

Unul dintre minorii care au participat la umilirea şi tâlhărirea unui bătrân din Buzău, agresiune urmată de moartea victimei, avea discernământ în momentul comiterii faptei, instanţa dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. Ceilalţi doi minori, de 9 şi 10 ani, au fost internaţi într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău. 

de Redactia Observator

la 13.04.2023 , 15:23

Cazul bătrânului umilit şi tâlhărit de 3 minori în Buzău: Copilul de 15 ani avea discernământ, a fost arestat preventiv Cazul bătrânului umilit şi tâlhărit de 3 minori în Buzău: Copilul de 15 ani avea discernământ, a fost arestat preventiv

"Având în vedere că unul dintre minori avea vârsta de 15 ani, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize neuropsihiatrice care a concluzionat că acesta a avut discernământul păstrat la data comiterii faptei. La data de 13.04.2023 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au solicitat instanţei de judecată luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul minor. Tribunalul Buzău a dispus arestarea preventivă a inculpatului minor pe o perioadă de 30 de zile", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, transmite Agerpres.

Crimă pentru o bicicletă

Bătrânul de 82 de ani, tâlhărit la sfârşitul lunii martie de trei minori cu vârste de 9, 10 şi respectiv 15 ani a decedat din cauza hipotermiei, după ce a fost lovit şi lăsat pe câmp, a informat la acel moment Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. Potrivit sursei citate, bărbatul ar fi fost atacat cu scopul de a i se fura bicicleta.

Articolul continuă după reclamă

"La data de 23 martie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a fost sesizat de către organele de poliţie cu privire la faptul că pe raza satului Căldărăşti, judeţul Buzău, a fost găsită decedată o persoană de sex bărbătesc, în vârstă de 82 de ani. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că la data de 22 martie, victima s-a deplasat cu bicicleta proprietate personală în extravilanul satului Căldărăşti, judeţul Buzău, pentru a-şi tăia via. La întoarcere, în jurul orelor 14,00, s-a întâlnit cu 3 minori, în vârstă de 15, 10, respectiv 9 ani, care l-au trântit la sol şi l-au deposedat de bicicletă", au transmis anchetatorii.

Pe acelaşi subiect

Bătrânul a murit din cauza hipotermiei

În urma necropsiei s-a stabilit că decesul a survenit din cauza hipotermiei.

"Pe data de 23 martie, în jurul orelor 12,00, victima a fost găsită decedată pe câmp, de către un vecin, în locul în care a fost abandonată de cei 3 minori, fiind sesizate organele de urmărire penală. În urma efectuării necropsiei de către medicii din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Buzău a rezultat că decesul victimei s-a datorat hipotermiei, pe fondul unui politraumatism cu numeroase leziuni de părţi moi", a informat Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Ceilalţi doi minori, de 9 şi 10 ani, au fost internaţi într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Cazul bătrânului umilit şi tâlhărit de 3 minori în Buzău. Copilul de 15 ani avea discernământ, a fost arestat preventiv