Antena Meniu Search
x

Cazul deceselor suspecte la Spitalul Pantelimon. Mai multe asistente, audiate; documente ridicate de procurori. Sunt luate în calcul şi deshumări

Poliţiştii Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei efectuează azi audieri în dosarul deschis la Spitalul Pantelimon. Potrivit surselor Observator, mai multe asistente vor fi audiate. Totodată, procurorii vor ridica documente, mai precis fişe medicale, evidenţe şi planuri de tratament. 

de Redactia Observator

la 12.04.2024, 11:03

Cazul deceselor suspecte la Spitalul Pantelimon. Mai multe asistente, audiate; documente ridicate de procurori. Sunt luate în calcul şi deshumări
Cazul deceselor suspecte la Spitalul Pantelimon. Mai multe asistente, audiate; documente ridicate de procurori. Sunt luate în calcul şi deshumări - Inquam Photos / George Călin

Audieri în cazul deceselor suspecte de la Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon din Capitală. Surse judiciare au declarat pentru Observator că mai multe asistente vor fi audiate iar procurorii vor  ridica din spital mai multe documente, fişe, evidenţe şi planuri de tratament. Iar dacă procurorul va      considera că este nevoie, se pot efectua şi deshumări.

Dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Ministerul Sănătăţii a anunţat joi că managerul spitalului a fost informat, în scris, de către directorul de îngrijiri că există informaţii provenite de la un asistent medical că în perioada 4-7 aprilie în cadrul secţiei ATI ar fi decedat 20 de pacienţi printr-o administrare incorectă a unui medicament.

Conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secţii care să verifice aspectele sesizate. De asemenea, Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii se va implica în verificarea acestor acuzaţii "grave" legate de siguranţa pacienţilor.

Pe acelaşi subiect

"Fiind vorba de o activitate profesională medicală, s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate şi altor instituţii abilitate", a spus Ministerul Sănătăţii. Şi Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) s-a autosesizat şi a demarat o cercetare coordonată de Departamentul de Jurisdicţie Profesională cu privire la situaţia semnalată la spital.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a spus joi că numărul deceselor este "neobișnuit de mare, chiar și pentru o secție ATI", dar că are îndoieli privind cauza acestora.

Acuzaţii grave la Spitalul Pantelimon din Capitală

Potrivit surselor Observator, doi medici de la Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Sfântul Pantelimon sunt acuzaţi de directoarea de îngrijiri medicale că au scăzut intenţionat dozele unui medicament care ţinea în viaţă pe pacienţi. Ar fi vorba de noradrenalina. Ar fi încercat să elibereze mai repede paturile, aşa că într-un interval de patru zile ar fi murit 19 oameni. Ministrul Sănătăţii va trimite azi la spital Corpul de Control pentru a ancheta acuzaţiile şocante.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 3 voturi
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Evenimente » Cazul deceselor suspecte la Spitalul Pantelimon. Mai multe asistente, audiate; documente ridicate de procurori. Sunt luate în calcul şi deshumări