Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cazul părinţilor români arestaţi în Danemarca. Ministrul Familiei vrea aducerea copilului în ţară pentru a fi crescut de bunici

Firea a anunţat că a transmis o scrisoare către Ministerul Afacerilor Sociale şi Persoanelor Vârstnice din Danemarca prin care solicită o soluţie de comun acord pentru aducerea în ţară a copilului familiei Rotundu

de Redactia Observator

la 07.02.2022 , 18:10

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Gabriela Firea a anunţat că a transmis o scrisoare oficială către Ministerul Afacerilor Sociale şi Persoanelor Vârstnice din Danemarca prin care solicităm o soluţie de comun acord pentru aducerea în ţară a copilului familiei Rotundu.

„Am transmis în această dimineaţă o scrisoare oficială din partea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse către Ministerul Afacerilor Sociale şi Persoanelor Vârstnice din Danemarca prin care solicităm o soluţie de comun acord pentru aducerea în ţară a copilului familiei Rotundu, evident când starea de sănătate îi va permite acest lucru. În documentul adresat doamnei ministru Astrid Krag, am reiterat principiul potrivit căruia cea mai bună soluţie pentru orice copil aflat într-o situaţie dificilă nu este statul, ci familia extinsă. Acest principiu este cuprins şi în Convenţia ONU privind drepturile copilului, iar legislaţia naţională este adaptată în acest sens”, a scris Gabriela Firea, luni pe Facebook. 

Măsuri de urgenţă pentru găsirea de soluţii  

Articolul continuă după reclamă

Ea a adăugat că autorităţile române sunt obligate să adopte măsuri de urgenţă pentru identificarea unor soluţii urgenţe care să asigure respectarea interesului copilului, în contextul în care Mathias Rotundu şi părinţii săi sunt cetăţeni români. 

Pe acelaşi subiect

„Ţinând cont că atât minorul, Mathias Rotundu, cât şi părinţii săi sunt cetăţeni români, este o obligaţie să adoptăm măsurile de urgenţă necesare pentru identificarea unei soluţii urgente şi imediate care să asigure respectarea interesului superior al copilului. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse are obligaţia de a garanta că fiecărui copil român îi sunt respectate drepturile, în integralitatea lor. În acest sens, am demarat deja, prin Autoritatea Naţională pentru Drepturile Copilului şi Adopţie, procedurile de evaluare a bunicilor materni, din judeţul Vaslui, care şi-au exprimat primii disponibilitatea de a îngriji copilul, dar va fi făcută şi o anchetă socială a familiei bunicilor paterni. În scurt timp toate documentele şi rezultatele verificărilor efectuate vor fi puse la dispoziţia autorităţilor daneze, pentru a servi drept bază legală la solicitarea noastră privind aducerea copilului în România”, a completat Firea. 

Ministrul Familiei a mai precizat că statul român nu vrea să interfeze în evaluările autorităţilor daneze, însă îşi arată sprijinul pentru acest copil. 

„Nu încercăm să interferăm în evaluările pe care autorităţile daneze le fac în acest moment, dar ne arătăm sprijinul pentru a putea oferi acestui copil şansa de a fi în cadrul familiei căreia îi aparţine, chiar dacă în acest moment, aceasta înseamnă familia lărgită şi nu cea naturală. Am trimis autorităţilor daneze că vom transmite toate documentele şi acordurile necesare în vederea asigurării faptului că viaţa acestui copil va fi protejată corespunzător în România, iar situaţia acestuia va fi supravegheată de către serviciile noastre sociale pe termen lung. Este o dovadă a angajamentului nostru de a colabora şi de a stabili o bază de lucru transparentă pentru atingerea scopului nostru comun, reprezentat de reunirea acestui copil cu familia sa din România”, a conchis Gabriela Firea. 

Sindromul bebeluşului scuturat

Doi români, soţ şi soţie, au fost reţinuţi în Danemarca, la câteva zile după ce şi-au dus copilul de o lună la spital unde a fost internat. Medicii au stabilit că bebeluşul are hemoragie craniană şi suspectează „sindromul bebeluşului scuturat”.  

Părinţii sunt în centre de detenţie diferite şi nu au dreptul să vadă copilul care este supravegheat de o persoană desemnată de municipalitate. Ministerul de Externe a fost sesizat de acest caz, iar Ambasada României a făcut numeroase demersuri

Ambasada României la Copenhaga a obţinut permisiunea de a o vizita în centrul de detenţie pe mama copilului, a anunţat, sâmbătă seară, Ministerul de Externe. În continuare se fac demersuri pentru obţinerea acordului privind vizitarea tatălui, reţinut într-un alt centru din Danemarca. Autorităţile române sunt în contact direct cu spitalul unde este tratat copilul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Cazul părinţilor români arestaţi în Danemarca. Ministrul Familiei vrea aducerea copilului în ţară pentru a fi crescut de bunici