Observator » Evenimente » CCR a respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis pe buget

CCR a respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis pe buget

CCR a respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis pe buget - Hepta
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 06.03.2019, 11:59 | Modificat la 06.03.2019, 12:12

Curtea Constituţională a respins miercuri obiecţia de neconstituţionalitate ridicată de preşedintele Klaus Iohannis împotriva legii bugetului de stat pe 2019. A admis, în schimb, sesizarea pe Legea plafoanelor de la bugetul de stat.

Curtea Constituţională a respins miercuri obiecţia de neconstituţionalitate ridicată de preşedintele Klaus Iohannis împotriva legii bugetului de stat pe 2019. A admis, în schimb, sesizarea pe Legea plafoanelor de la bugetul de stat.

Curtea Constituţională a respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis pe buget, ca fiind neîntemeiată. În urma deciziei magistraților CCR, președintele poate trimite legea spre reexaminare în Parlamentul României.

Judecătorii Curții Constituționale au admis, însă, cu unanimitate de voturi, sesizarea lui Iohannis pe Legea plafoanelor de la bugetul de stat, necesară pentru a introduce finanţarea majorării alocaţiilor pentru copii. În acest context, Guvernul trebuie să vină cu o Ordonanță de Urgență pentru a se pune în aplicare creșterea alocațiilor.

Articolul continuă după reclamă

Iohannis: Guvernarea PSD a eşuat

Iohannis a reclamat faptul că Legea bugetului încalcă legea fundamentală atât prin modul în care a fost adoptată, cât şi prin conţinutul său normativ.

În ceea ce priveşte bugetul, preşedintele afirmă în sesizare că au fost încălcate rolului şi atribuţiile Consiliului fiscal.

De asemenea, în opinia preşedintelui, au fost încălcate principiile şi reglementările privind responsabilitatea fiscal-bugetară, dar şi normele de tehnică legilsataivă.

Pe acelaşi subiect

"Prin nejustificarea diferenţelor semnificative faţă de previziunile Comisiei Europene, Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţia României, prin nesocotirea normelor amintite din Legea finanţelor publice şi a art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, prin încălcarea unei obligaţii a statului român ce decurge din directiva europeană amintită", spune Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în momentul în care a anunţat că va contesta bugetul la CCR, că guvernarea PSD a eşuat, nu guvernează pentru români, ci pentru Dragnea, iar bugetul pe 2019 este „bugetul ruşinii naţionale”, care nu doar că pune în pericol economia naţională, dar are aspecte clare de neconstituţionalitate.