Video Ce ascunde dorința de a avea mereu dreptate. Explicațiile psihologului Anca Boalcă

Prezentator: Nu ne contrazicem astăzi, dar putem avea opinii diferite pe care să le ascultăm cu curiozitate. De unde vine această nevoie a noastră de a avea ultimul cuvânt?

Invitată: Vine de la vulnerabilitate, dintr-o slăbiciune. Atunci când suntem mai vulnerabili, avem nevoie să deținem controlul. Atunci când am ultimul cuvânt, simt că dețin controlul, că sunt mai puternic decât tine și vreau să domin discuția noastră.

Dar nu este greșit să avem o altă opinie, este firesc. Avem experiențe de viață diferite. Este o problemă când acest comportament face parte zi de zi din viața noastră și când, în toate relațiile, în toate conversațiile, avem această atitudine.

Atitudinea este deranjantă pentru că eu nu mai am curiozitate în ceea ce te privește pe tine și nu mă interesează, de fapt, ce opinii ai tu și ce experiență de viață ai tu.

Prezentator: Deci tonul face diferența. Cum răspundem atunci când nu suntem de acord? "Nu", virgulă, sau "da, dar"?

Invitată: Ține mult de educația noastră și de experiența de viață, dar este important să spunem: "Știi, nu sunt de acord cu tine, dar sunt curioasă să te ascult și să văd oare de ce gândești tu așa, cum ai ajuns să ai percepția asta despre o anumită situație."

Diferența este situația cu care eu te întâmpin, cu respectul pe care ți-l ofer. Pentru că, dacă spun chestia asta într-un mod în care aș putea fi arogantă, asta pune comunicarea sau relația noastră într-o poziție nefirească.

Prezentator: Cum îi răspundem unei astfel de persoane?

Invitată: Putem să îl atenționăm, fără să îl rănim. De exemplu: "Aș avea și eu ceva de spus, experiența mea este diferită de a ta." Este important să nu uităm că cel din fața noastră percepe situația altfel. Este firesc.

Prezentator: Dacă ne raportăm la mediul de muncă, înțelegem perfect acest tablou pe care l-ați descris. Dacă ne gândim la părinții care au o conversație cu copiii lor, atunci situația este mai gravă.

Invitată: Dacă avem un copil mic care să se îmbrace într-un fel la școală într-o zi și copilul respectiv ne spune: "Eu vreau să mă îmbrac așa", iar mama spune: "Ia-ți rochița roșie" și fetița spune: "Eu vreau rochița verde", mama nu ar trebui să meargă spre copil explicându-i ce bine e să își ia rochița roșie. Ar putea să întrebe: "De ce vrei rochița verde?"

Prezentator: Poate spune "nu"?

Invitată: Nu știu dacă este o abordare corectă. Mai bine ar fi să aibă o atitudine curioasă: "Ce se întâmplă la grădiniță astăzi de vrei să te îmbraci așa?"

Prezentator: În final, negocierea să ajungă unde?

Invitată: În acest mod, mama înțelege nevoia copilului și îi validează nevoia. Copiii au nevoie să fie validați. Dacă nu faci asta, copilul se poate opune și poate să plângă și poate să facă ceva să o supere pe mama. Este un comportament specific copiilor, dar se poate întâlni și la adulți.

Prezentator: Mă întorc la mediul profesional, unde atitudinea contează.

Invitată: Da, atitudinea contează. Și contează și domeniul sau funcția pe care le am. Pentru că, în anumite poziții, am nevoie să am o anumită curiozitate și să fiu mai articulată. Sunt profesii, ca profesia mea, unde ascultarea este esențială.

Prezentator: Ce este drept, noi întrerupem des oamenii în meseria noastră, când trebuie să moderăm discuții la televizor...

Invitată: Sigur că da, și asta pune amprenta asupra comportamentului nostru.

Prezentator: Un efect profesional care afectează și viața privată. Când devine o problemă?

Invitată: Când se întâmplă excesiv. Când persoana nu argumentează și când există și agresivitate în comportamentul persoanei care vrea să aibă ultimul cuvânt, verbal sau fizic.

Prezentator: E cel mai deștept cel care cedează?

Invitată: Cel care cedează vrea să se protejeze mai mult.

Prezentator: Și de asta alege să oprească conversația.

Invitată: Da, alege să se retragă din conversație sau să aibă o atitudine pasivă.

Prezentator: E bine să punem limite?

Invitată: Limitele sunt esențiale și în situațiile de acest fel, dar și în altele. Este bine să ne cunoaștem limitele și să înțelegem de ce avem acest comportament. Ce funcție psihică ocupă el în toată viața noastră? De ce avem nevoia asta să avem ultimul cuvânt de spus?