Video "Punctul meu de vedere e cel mai bun". Specialiştii explică de ce simțim nevoia să avem mereu ultimul cuvânt
Când cineva îți spune "da, dar" într-o discuție, știi deja că urmează să te contrazică. Fiecare dintre noi are, probabil, un "Gică Contra" în cercul de prieteni, în familie sau la serviciu. Iar uneori, putem fi chiar noi. Pentru că ne place să ne susținem ideile, să fim ascultați și să avem ultimul cuvânt. Uneori, însă, nevoia de a avea dreptate poate transforma o simplă diferență de opinie într-un conflict, iar relatiile noastre pot avea de suferit.
Reporter: În vacanţă, ar trebui să pleci fără niciun plan.
Persoană: Nu neapărat. Adică se pot întâmpla foarte multe şi fără planuri, dar cu planuri parcă ai un control asupra situaţiei.
Reporter: Mai bine stai acasă decât să mergi la o petrecere în care nu cunoşti pe nimeni.
Persoană: Nuuu, mai bine merg la petrecere ca să îmi fac prieteni. Acasă mă plictisesc.
Sunt discuţii în contradictoriu, banale în aparenţă, dar care pot escalada rapid într-un conflict. Sunt suficiente un strop de orgoliu, puțină oboseală și reflexul de a contrazice ca o conversație obișnuită să se transforme într-un adevărat meci de ping-pong cu argumente.
Diferențele de opinie nu apar doar între generații. Le întâlnim și între prieteni, la muncă sau în cuplu, iar cu cât relația este mai apropiată, cu atât impulsul de a-l convinge pe celălalt că noi avem dreptate este mai puternic. Așa că principiul "cel mai deștept sau cel mai matur cedează primul" nu funcționează întotdeauna. Ba chiar, uneori credem că îi facem un bine celuilalt dacă îl convingem să gândească ca noi.
Dacă pentru unii contrazicerea este primul pas spre ceartă, pentru Claudia astfel de discuții sunt mai degrabă o sursă de satisfacție. Aşa, spune ea, conversaţiile devin mai interesante.
Claudia: Mie imi place să mă contrazic și punctul meu de vedere e cel mai bun.
Reporter: De unde vine asta?
Claudia: La mine cred că de la zodie. Zodia leu mereu trebuie să facă ca ea. Așa sunt de mică. Am fost singură la părinţi şi mereu a fost ca mine.
De unde vine însă această tendinţă de a avea mereu ultimul cuvânt?
"Persoana simte o nevoie excesiva de a controla discuția pentru ca doar așa se simte în siguranța. O nevoie de validare foarte mare, de a avea mereu dreptate, de a avea ultimul cuvant, așa persoana simte sa controleze. Dacă așa am văzut în familie, că suntem contrazişi constant, tindem să facem asta și în viața noastră de zi cu zi. Imaginea ei contează mult mai mult decât să ascult e celălalt participant.", explică Denisa Condescu, consilier de dezvoltare personală.
"Din încăpățânare și pentru că îmi place să cred că am dreptate.", spune o fată.
"Câteodată am alte opinii și trebuie să mi le exprim. Îmi exprim opinia, dar nu îmi place conflictul.", adaugă o altă fată.
Specialiștii numesc această tendință "argumentativeness", adică predispoziția de a intra în conflicte, de a contrazice, de a-ți susține cu insistență punctul de vedere și, de a avea mereu dreptate.
Iurie are 57 de ani și este directorul unui centru cultural și activist în domeniu. Spune că această predispoziție l-a ajutat în carieră.
"Sunt un om căruia îi place dreptatea și corectitudinea și în momentul în care văd ceva incorect nu pot trece peste. Îmi liniștesc sufletul când fac o observație. Așa mi-am educat copiii, tot așa, sunt pe poziții, nu cedează. Eu zic că e o poziție activă în viață. Chiar dacă este incomod pentru cineva să știe lumea că ai un punct de vedere. Când nu am dreptate, recunosc și cer scuze.", spune Iurie Levcic, activist cultural.
Uneori, la mijloc este și competiția. Simțim mai mult presiunea socială să fim auziți, să ne facem ascultați și să ne susținem punctul de vedere.
"În primul rând, rețelele de socializare sunt construite pe mai multe principii, unul dintre ele ar fi controversa. Algoritmul recompensează cearta, controversa, celebrul hate. Inteligențele artificiale care sunt construite pe a ne da dreptate. Societățile moderne sunt în principal de consum. Suntem obișnuiți ca în momentul în care ceva se strică, să cumpărăm altul pentru că este ieftin. Iar acest lucru s-a transferat și la interacțiunile umane: dacă s-a stricat ceva într-o relație, o arunc și cumpăr alta.", explică Dan Petre, sociolog.
Reporter: Cât de des vă contraziceți?
Doamnă: Mereu, mai tot timpul. Și acum zice: ia-o pe aici, nu, ia-o pe partea cealaltă. Eu le explic, măi, nu așa se face, așa. Întotdeauna copiii au ultimul cuvânt în generația noastră, nu noi, părinții.
Reporter: De câte ori se întâmplă ca ideile tale să fie mai bune decât ale ei?
Băiatul doamnei: Niciodată, dar eu asta cred.
Sunt cazuri în care problema nu este că ne contrazicem sau că simțim nevoia să ne susținem punctul de vedere, ci felul în care o facem. Iar în domeniul profesional, această nuanță poate face diferența între apreciere și antipatie.
"Ne contrazicem pentru că nu suntem obișnuiți să ascultăm așa cum ar trebui. Opiniile diferite sunt constructive. Pot duce la evoluția unor idei, proiecte. Tonul face muzica: una este să spunem "ba nu, nu sunt de acord cu ce spui" și alta este să zici"datele, informațiile mele arată diferit, hai să vedem.", spune Oana Botolan, specialist HR.
La locul de muncă, lipsa unei comunicări eficiente poate face o companie să piardă bani și angajați. Tocmai de aceea, marile firme investesc în traininguri și workshopuri în care angajații învață să comunice asertiv și să gestioneze divergenţele.
