Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce aşteptări are România de la NATO, dacă cedează Ucrainei un sistem Patriot. Iohannis va convoca CSAT: "Aici este războiul"

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării săptămâna viitoare! Atunci ar putea fi tranşat delicatul subiect: cedarea unui sistem Patriot în Ucraina. Anunţul a venit din capitala Letoniei, unde şeful statului s-a întâlnit la Summitul B9 cu omologii lui de pe flancul estic al Alianţei. Discuţiile de acolo au loc cu o lună înaintea Summitului aniversar NATO de la Washington, care marchează 75 de ani de la înfiinţarea Alianţei. 

de Bianca Iacob

la 11.06.2024 , 21:35

"Problema este de actualitate. Voi convoca o şedinţă a CSAT pentru săptămâna viitoare, joi, şedinţă unde probabil se va discuta şi această chestiune", a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României. După discuţiile liderilor de pe flancul estic, preşedintele a venit cu un anunţ aşteptat de alianţii NATO de aproape o lună. Ucraina are nevoie de sisteme PATRIOT ca să se poată apăra de atacurile tot mai brutale ale Rusiei. 

CSAT pentru Ucraina, săptămâna viitoare

Patriot este cel mai scump sistem din apărarea Armatei Române. Am plătit 4 miliarde de dolari pentru 7 astfel de baterii. Doar unul este operaţional acum, iar încă unul va deveni funcţional peste trei zile. Sistemul de apărare american este cel mai avansat pe care îl are Occidentul. A fost folosit prima dată în Războiul din Golf în 1991, când a apărat Israelul, Kuweitul și Arabia Saudită. De atunci a fost modernizat continuu.

Vezi și

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării va decide săptămâna viitoare dacă şi în ce condiţii vom ceda Ucrainei un sistem de apărare anti-aeriană. "Vom merge cu o propunere la Washington şi în funcţie de ce vor spune partenerii noştri vom găsi soluţia - probabil sau cel mai probabil pozitivă - pentru donarea acestui sistem Patriot. Cu cât Ucraina se apără mai bine, România nu va fi suspusă unui atac aerian", spune Gen. (r) Cristi Barbu, analist militar.

Pe acelaşi subiect

România aşteaptă, însă, ceva la schimb de la partenerii NATO. Poziţia noastră este delicată - avem graniţă comună cu Ucraina. "Acest război se poartă în zona Mării Negre, în nicio altă parte din lume. Aici este războiul. Zona Mării Negre este vitală pentru securitatea întregului spaţiului euroatlantic. Românii vor să fie apăraţi", a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României.

Mâine urmează altă întâlnire crucială pentru ajutorul pe care îl aşteaptă Ucraina. Şeful NATO se va întâlni în Ungaria cu premierul Viktor Orban, un apropiat al lui Putin. Întâmplător sau nu, preşedintele Ungariei a lipsit de la întâlnirea ţărilor de pe flancul estic în format Bucureşti 9. 

Presa internaţională a speculat că Ungaria va fi exclusă din summitul în format Bucureşti 9, dar preşedintele Klaus Iohannis, creatorul acestui grup de apărare a infirmat această posibilitate. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Ce aşteptări are România de la NATO, dacă cedează Ucrainei un sistem Patriot. Iohannis va convoca CSAT: "Aici este războiul"