Ce muzee din Bucureşti au intrare liberă luni, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale
Muzee din Bucureşti cu intrare liberă luni, 15 ianuarie 2024, de Ziua Culturii Naționale. Cu această ocazie, accesul vizitatorilor în muzeele din subordinea Ministerului Culturii va fi gratuit pentru toată lumea.
- IPS Teodosie spune că mătăniile sunt mai bune pentru muşchi decât mersul la sală. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- PNL vrea alianţă cu toată dreapta după eliminarea Dianei Şoşoacă. Acuză că Marcel Ciolacu şi-a aranjat turul 2 cu George Simion
Acces gratuit la muzeu luni, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale. Ministerul Culturii, cu sprijinul instituțiilor din subordine, celebrează Ziua Culturii Naționale 2024 printr-o serie de evenimente organizate la nivel național. Astfel, românii sunt așteptați la spectacole și acțiuni dedicate acestei zile, printre care se numără piese de teatru, expoziții, tururi ghidate sau concerte, unele dintre acestea putând fi urmărite și online.
Intrare liberă la muzeu luni, 15 ianuarie
"Cel mai frumos mod de a celebra cultura este alături de artiști, de oamenii de cultură și de creațiile culturale, în instituțiile de cultură. De aceea vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră și pe toți împreună să fiți parte din viața culturală a comunităților noastre. Fie că este vorba de evenimente culturale locale, de sprijinirea artiștilor și a creatorilor sau de proiecte care promovează diversitatea culturală, implicarea fiecăruia dintre noi contează - atât pentru artiști, cât și pentru comunitate. Cultura este cel mai frumos dar pe care ni-l putem face unii altora și pe care îl putem face astăzi copiilor noștri și este important ca ziua de 15 ianuarie să fie pentru noi toți o sărbătoare", a declarat Raluca Turcan, ministrul Culturii.
Astfel, luni, 15 ianuarie, toate muzeele din subordinea Ministerului Culturii vor sărbători Ziua Culturii Naționale prin acces gratuit pentru toți vizitatorii. Publicul este invitat în număr cât mai mare să descopere expozițiile și programele dedicate și să celebreze Ziua Culturii prin cultură.
- Cazinouri-monument din România, perle care spun istorii din alte epoci. În unele s-au investit sume ameţitoare, pe...
- Muzeul Brukenthal îşi lansează propriul parfum. Produsul unic în Europa va fi creat într-un atelier din Sibiu:...
- Un scafandru a scufundat "o comoară" de peste 350 de kilograme în zona Cazinoului din Constanța: "Din pură pasiune"
Lista muzeelor unde poţi intra gratuit
Instituțiile culturale din subordinea Ministerului Culturii care vor desfășura activități de Ziua Culturii Naționale sunt următoarele:
Muzee deschise de Ziua Culturii în Bucureşti:
- Artexim
- Biblioteca Națională a României
- Centrul Național al Dansului
- Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”
- Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”
- Filarmonica „George Enescu“
- Institutul Național al Patrimoniului
- Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală
- Muzeul Național ”George Enescu”
- Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
- Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
- Muzeul Național al Țăranului Roman
- Muzeul Național de Artă al României
- Muzeul Național de Artă Contemporană al României
- Muzeul Național de Istorie a României
- Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
- Muzeul Ororilor Comunismului în România
- Opera Națională București
- Teatrul Muzical Ambasadorii
- Teatrul Național București
- Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.
Muzee deschise de Ziua Culturii în țară:
- Centrul Cultural Toplița
- Centrul de Cultură Arcuș
- Centrului de Cultură „George Apostu” din Bacău
- Complexul Muzeal Iași
- Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu
- Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni
- Muzeul Național Bran
- Muzeul Național Brukenthal
- Muzeul Național „Brătianu”
- Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei
- Muzeul Național Peleș
- Opera Maghiară din Cluj Napoca
- Opera Națională Română Cluj-Napoca
- Opera Națională Română din Timișoara
- Opera Națională Română Iași
- Teatrul Maghiar de Stat Cluj
- Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova
- Teatrul Național „Mihai Eminescu" din Timișoara
- Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași
- Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța
- Teatrul Național Târgu-Mureș.
Începând din anul 2010, ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naţionale prin Legea nr. 238/2010.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰