Video Ce pastile ar fi furat asistenta medicală din Brăila timp de ani de zile
Opioide furate cu sacul. O asistentă care lucra în spitalul judeţean Brăila de mai bine de 20 de ani este acuzată că a luat fără voie sute de cutii cu medicamente din farmacia unităţii medicale. Vorbim despre calmante foarte puternice, eliberate şi administrate după reguli foarte clare, tocmai pentru că dau dependenţă şi sunt foarte periculoase. Anchetatorii urmează să afle dacă femeia falsifica reţetele medicale sau pur şi simplu nu administra tratamentele bolnavilor.
Locuința asistentei de 54 de ani arăta ca o farmacie clandestină. Conform unor surse judiciare, femeia avea acasă saci plini cu opioide și inclusiv pungi inscripționate cu numele unor pacienți. Procurorii spun că medicamentele au fost furate din Spitalul Județean din Brăila. Asistenta s-ar fi folosit de parafa medicilor ca să ia pastilele pe care mai apoi le scotea din unitatea medicală fără ca nimeni să suspecteze ceva.
Asistenta de la Chirurgie vasculară a furat medicamente de la farmacia spitalului timp de câțiva ani. În ianuarie a fost sesizată poliția și până în septembrie a fost monitorizată, filată, când anchetatorii au decis să descindă la locuința ei.
Femeia ar fi distrus inclusiv documente oficiale, astfel încât să-și ascundă urmele. Anchetatorii trebuie să vadă acum dacă asistenta folosea medicamentele pentru uz propriu sau le vindea mai departe. Mai mult, reprezentanții spitalului vor să știe dacă pacienții au fost afectați de schema infracțională a femeii.
"Am văzut niște fluctuații în circuitul medicamentelor și materialelor și atunci am dispus un audit. Sesizări de la aparținători că sunt trimiși să cumpere au fost punctual pe niște medicamente care momentan nu existau în spital. Foarte rău, foarte rău, și așa nu ajung, dar să mai și fure", a declarat Dorel Bratu, managerul Spitalului Jude'ean Brăila.
Asistenta lucra de peste două decenii la Spitalul Județean din Brăila. Nu este, însă, prima dată când are probleme. A fost cercetată disciplinar și în trecut.
"E vorba și de un comportament un pic agresiv. Au contribuit și astea la decizia de desfacere a contractului de muncă", a mai spus Dorel Bratu.
Opioidele sunt o clasă de substanțe puternice care calmează durerea. Sunt prescrise de doctori pentru recuperarea după operații dificile. Studiile arată, însă, că dependența poate apărea și la doar câteva zile de la prima administrare. Pericolul este uriaș. În cazul unei supradoze, opioidele încetinesc sau opresc respirația, putând duce la comă sau deces, mai ales dacă sunt amestecate cu alcool sau sedative. Din acest motiv sunt reglementate printr-o lege strictă. Opioidele sunt ridicate din farmacia spitalelor cu o rețetă specială, doar de anumite persoane, administrarea este notată în registrul secției, iar în unele unități medicale, fiolele goale se întorc tot la farmacia spitalului pentru a justifica consumul.
"Sunt ridicate doar de persoanele desemnate să facă acest lucru și apoi depozitate în dulapuri închise și securizate. De asemenea, în momentul eliberării lor, ele se eliberează doar la indicația medicului curant, care consemnează în foaia de observație administrarea. Ulterior, ele sunt administrate de asistente care, de asemenea, semnează", a explicat Cosmin Bezede, manager Spitalul Colțea.
Nu este prima dată când problema opioidelor ajunge în spitale. Un medic anestezist din Vatra Dornei a fost arestat după ce anchetatorii l-au prins în flagrant în timp ce se droga cu medicamente furate din farmacia spitalului. Sistemul medical a fost zguduit și acum un an din cauza unui medic care și-a injectat sedative luate ilegal din farmacia spitalului unde lucra. Ștefania Szabo, directoarea medicală de la Spitalul Județean Buzău, a murit atunci în camera de gardă.
