Video Certificatele de naştere, căsătorie, divorț şi deces, obţinute online. Valoarea proiectului este de peste 180 de milioane de lei
Certificatele de naştere, căsătorie, divorț şi deces vor putea fi obţinute în sistem online, în urma implementării unui proiect al M.A.I, iar unele acte de stare civilă au fost digitalizate deja.
Aproximativ 70 de milioane de au fost deja digitalizate, după cum anunţă Ministerul Afacerilor Interne. Acest proiect ar trebui să reducă timpul de soluţionare al cererilor privind înregistrarea documentelor de Stare Civilă, precum şi eliberarea certificatelor de naştere, căsătorie, divorţ sau deces.
Certificatele de naştere, căsătorie, divorț şi deces, obţinute online
Un alt beneficiu ar fi şi reducerea documentelor eliberate în format hârtie. Va exista un portal on-line unde vor putea fi făcute aceste solicitări, iar documentele vor fi emise electronic. Baza de date deja digitalizată cuprinde 100 de ani de acte de stare civilă, mai exact din 1921, până în 2021, iar toate documentele care au fost emise după anul 2021 vor fi digitalizate cu bani de la M.A.I.
Când va fi implementat la nivel naţional acest proiect, estimează autorităţile că în anul 2024. Valoarea proiectului este de peste 180 de milioane de lei, în mare parte fonduri europene.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰