Cinci ursuleţi orfani şi foarte slăbiţi, aduşi la Sanctuarul de la Zărneşti. Unul dintre ei a fost găsit păzindu-şi mama moartă
Sanctuarul urşilor de la Zărneşti are noi locuitori. Cinci pui rămaşi orfani au fost relocaţi, după ce mamele lor au murit. Patru dintre ei sunt atât de slăbiţi încât şansele de a supravieţui sunt foarte reduse. De vină pentru numărul tot mai mare de urşi care rămân orfani ar fi vânătorii, spun activiştii.
Închişi într-o cuşcă şi vizibil neliniştiţi, aşa au ajuns cei cinci pui de urs rămaşi orfani la rezervaţia din Zărneşti, locul care le va fi de acum casă. Decizia de a muta exemplarele aici a fost luată pentru a le proteja vieţile, după ce mamele lor au murit sau au fost ucise în păduri.
"Legea vânătorii a dat oarecum frâu liber şi mai mult braconierilor. Ursul a devenit acum inamicul public nr.1 şi trebuie omorât cu orice chip şi, din păcate, chiar şi vânătorii care vor veni nu vor rezolva problema, ci doar vor omorî urşii care sunt încă obişnuiţi să trăiască în pădure", spune Cristina Lapis, reprezentant sanctuar.
Patru dintre ursuleţi au fost aduşi din apropierea oraşului Slănic-Moldova, după ce localnicii i-au văzut rătăcind la periferie. "Erau cu mama, la un moment dat, şi dl. primar ne-a rugat să îi primim împreună cu mama. Am trimis acceptul nostru, dar între timp mama a fost omorâtă. Nu se ştie de cine, nu se ştie când şi unde. Acum sunt în tratament, sunt foarte slăbiţi, pentru că în cele două săptămâni fără mamă s-au hrănit cum au putut, adică mai deloc. Doi dintre ei sun slăbiţi tare şi nu ştim dacă vor supravieţui".
Ursuleţii şi-au găsit un nou cămin la Zărneşti
- Staţiunea de la munte unde urşii au înspăimântat turiştii. Oamenii se tem să mai iasă pe stradă noaptea
- Panouri de avertizare pe Transfăgărăşan pentru turiștii care hrănesc urșii. Ce amenzi riscă cei care ignoră...
- Urşi filmaţi pe străzi, la Buşteni sau în Poiana Braşov. Sălbăticiunile, surprinse în timp ce caută...
Serafim este cel de-al cincilea nou membru în sanctuarul din Braşov. A fost adus de la Vălenii de Munte unde a fost găsit păzindu-şi mama care murise. Reprezentanţii rezervaţiei i-au ales numele după povestea tristă a sfântului Serafim, care înainte să moară a trăit alături de un urs. "Mai trist este povestea ursuleţului adus din Prahova. El a stat lângă mama lui care a agonizat prinsă într-un laţ. S-a sugrumat în laţul acela şi puiuţul a trăit toată această experienţă".
Acum va trăi liniştit în sanctuarul special amenajat, alături de alte exemplare. Printre ei un alt pui ofan, ajuns acolo în urmă cu o lună, tot de la Vălenii de Munte. Alexander are şase luni şi este un alt mezin al sanctuarului de urşi de la Zărneşti. Este un pui orfan care a fost găsit de turişti în apropierea unui traseu din masicul Ciucaş.
Cele mai recente cifre arată că în pădurile din România mai trăiesc în prezent între 7500 şi 8000 de urşi bruni. În ultimii doi ani aproximativ 500 de urşi au fost alungaţi după ce s-au apropiat de zonele locuite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰