Cine este activistul din Buzău bătut de față cu polițiștii. Agresorii, lăsați liberi, s-au pozat petrecând după atac. IPJ: Intervenţia a fost reuşită
Un bărbat a fost bătut chiar sub ochii oamenilor legii, în Buzău. Agresorii au fost eliberați după audieri în ciuda intervenției dezastruase a poliției. IPJ susține că intervenția a fost una reușită. După o lungă analiză, polițiștii au schimbatat decizia. Victima, un taximetrist care deţine un canal de Youtube şi se intitulează „Activistul buzoian” este un personaj cunoscut la nivelul judeţului şi nu este pentru prima data când acesta este agresat în urma „materialelor” pe care le realizează şi le postează pe reţeaua de socializare.
Poliţia Română face verificări interne cu privire la felul în care a fost făcută intervenţia de către poliţişti atunci când bărbatul din Buzău a fost agresat în trafic. Controalele vor fi făcute prin specialiţii de la Direcţia de Control Intern ai Poliţiei Române pentru a fi stabilit dacă poliţiştii respectivi au acţionat în conformitate cu prevederile legale în vigoare, arată un comunicat de presă al IGPR.
Sâmbătă după-amiaza victima, Robert Gabriel Niţu, a mers să filmeze pe DJ203K la poarta unor gospodării din comunele Săpoca şi Cernăteşti care ofereau spre vânzare pui şi păsări vii şi a fost agresat de trei indivizi deranjaţi de comportamentul acestuia. Cei trei bărbaţi ar fi încercat să îl blocheze în trafic, i-ar fi produs diverse pagube la autoturismul cu care se deplasa şi chiar ar fi reuşit să îi aplice câteva lovituri. Activistul de 41 de ani a scăpat de furia acestora fugind şi sunând la 112. Un prim echipaj de Poliţie trimis la solicitarea victimei nu a reuşit să îl protejeze pe acesta de furia agresorilor şi cei trei indivizi nu au fost potoliţi decât la sosirea mascaţilor.
”Se vindeau practic pui şi găini vii în cuşti, pe acostamentul drumului. Am vrut să fac doar o poză. După ce am pozat cuştile, au venit aceşti indivizi şi au început să-mi tragă de oglindă, să-mi dea cu picioarele în uşă, în aripă, peste tot.”, a relatat Robert Gabriel Niţu, victimă. În imaginile filmate chiar de victimă, se vede cum un individ sare pe maşină chiar sub ochii oamenilor legii, împingând-o chiar şi pe poliţista din patrulă. Debusolaţi, poliţiştii asistă fără reacţie. ”Doamnă, ce poliţie mi-aţi trimis? M-au bătut cu poliţia! M-au nenorocit!”, a reacționat Robert Gabriel Niţu, victimă. ”Echipajul care a intervenit la faţa locului a despărţit persoanele implicate în conflict în vederea consilierii.”, a transmis Cosmin Stanciu, IPJ Buzău.
IPJ susţine că intervenţia a fost reuşită
- Indivizii care au agresat un buzoian, în trafic, au fost reținuți. Șoferul a fost bătut chiar sub ochii...
- Un activist din Buzău, bătut în timp ce poliţiştii chemaţi la intervenţie se uitau: "Mor cu poliţia lângă...
- Un șofer din Buzău și-a văzut moartea cu ochii. Bărbatul a fost urmărit în trafic și lovit de mai mulți...
O nouă intervenţie defectuoasă a poliţiştilor - de această dată a celor din Buzău. Un bărbat a fost snopit în bătaie chiar sub ochii oamenilor chemaţi să-l apere. Pe imagini se vede cum poliţista este împinsă, în timp ce colegul ei asistă, depăşit de situaţie, la conflict. Culmea, IPJ susţine că intervenţia a fost reuşită, iar agresorii au fost eliberaţi după audieri şi s-au pus pe petrecut. De-abia după ce au analizat încă o zi cazul, poliţiştii au decis să-i reţină pe bătăuşi.
Concluziile Sindicatului Europol: Polițiști îndrumați prost, procurorul de serviciu, prea comod
Sindicatul Europol a comentat cazul pe Facebook spunând că acesta este nivelul de siguranţă pe care îl mai poate oferi Poliţia Română.
"În urma mediatizării cazului de la Buzău, în care 3 bărbați s-au manifestat violent în prezența patrulei de poliție ajunsă la fața locului, lovind un bărbat care se află în autoturismul său, avem și primele măsuri. Ca informație suplimentară față de comunicatul inițial, împotriva celor 3 bărbați s-a reținut și infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar ca urmare a emiterii certificatului medico-legal, s-a dispus reținerea, iar în cursul zilei de mâine (n.r. luni) vor fi prezentați judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă.
Putem trage două concluzii preliminare, raportându-ne strict la informațiile publice din acest caz: 1. Ori ofițerul desemnat la conducerea unității a coordonat și îndrumat prost polițiștii care au efectuat actele premergătoare și celelalte acte de urmărire penală și nu a anunțat procurorul despre întreg contextul și probatoriul existent; 2. Ori procurorul de serviciu, care era acasă, a fost prea comod să confirme continuarea urmăririi penale față de suspecți și să susțină măsura reținerii pentru ca ulterior să meargă pe propunerea de arestare sau control judiciar", transmite Sindicatul Europol într-un punct de vedere publicat pe Facebook.
”Acesta este nivelul de siguranţă pe care îl mai poate oferi Poliţia Română, după subfinanțarea sistemului, lipsa a peste 30% din polițiști, lipsa de pregătire profesională/tactică/fizică, împuternicirile/desemnările pe funcțiile de șefi a unor incompetenți și slugi politice, dar și din cauza legislației care a suferit modificări doar în favoarea infractorilor. Cireașa de pe tort însă în cazul acestui incident, este că cei 3 agresori conduși la sediul poliției, sunt acum cercetați în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere și loviri, dar s-a stabilit că aceștia „nu prezintă pericol social”. Iar genul acesta de abordări au dat curaj infractorilor, care la adăpostul prevederilor favorabile lor, își fac propria lege, mai ales în comunitățile mici, unde polițistul ajunge din an în Paști.
În acest caz, exista 1 patrulă planificată în serviciu, formată dintr-un coleg și colegă, pe o rază de câteva zeci de kilometri, însă există în continuare sute de localități unde șefii continuă să îi planifice la permanență pe polițiști, care practic sunt chemați de acasă pentru a interveni. Iar dacă cei 2 colegi ajunși la fața locului ar fi folosit armamentul din dotare, așa cum se sugera în spațiul public, ar fi ajuns să fie cercetați disciplinar, administrativ și penal, pentru faptul că ar fi încălcat principiul „proporționalității”, adică ar fi venit un procuror cu o analiză la rece, în urma căreia aprecia că polițiștii nu s-au aflat într-o situație legitimă și au pus în pericol viața agresorilor.” a scris anterior Sindicatul Europol pe rețeaua de socializare.
Sindicalist Poliție, despre atacul din Buzău: ”Bastonul este prea puţin, pistolul este prea mult”
”Bastonul este prea puţin, pistolul este prea mult şi e clar că se simte nevoia unor aparate cu electroşocuri. Colega trebuia să se asigure de integritatea părţii vătămate să-l protejeze pe el. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă poliţia nu era de faţă, iar aceste situaţii se pot întâmpla oricând.” a comentat cazul Cosmin Andreica, Sindicat Poliție.
Abia al treilea echipaj de poliţie de pe traseu duce victima la secţie. ”Poliţistul din spatele meu care era stătea de vorbă cu individul respectiv la circa doi metri. Domnişoara n-a schiţat absolut nimic, deşi ar fi trebuit să pună mâna pe pistol să tragă în aer primul foc. A fost nevoie şi de intervenţia mascaţilor, care i-au dus pe bătăuşi la secţie.” a mărturisit Robert Gabriel Niţu, victimă.
Agresorii au fost lăsaţi liberi după audieri și au postat imagini cu ei, pe Facebook, petrecând
”Audiem toate persoanele participante inclusiv politiştii implicaţi.”, a transmis Cosmin Stanciu, IPJ Buzău. La câteva ore după incident, agresorii au fost lăsaţi liberi. Ba chiar au postat şi imagini cu ei, pe Facebook, petrecând. Poliţiştii s-au răzgândit după alte câteva ore şi au decis să-i reţină din nou pe bătăuşi. Aceştia vor ajunge astăzi în faţa magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.
După audieri cei trei au fost eliberaţi iar duminică seară aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi judecătorului cu propunerea de arestare preventivă pentru lovire, sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. „În continuarea cercetărilor privind agresiunea din data de 12 iunie a.c., în care un buzoian, în vârstă de 41 de ani, ar fi fost agresat de către trei persoane, în timp ce se afla în trafic, astăzi, ca urmare a probatoriului administrat, cei trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Buzău, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a transmis biroul de presă al IPJ Buzău.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰