Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cine se afla la cârma șalupei care a spulberat un caiac cu patru adolescenți, pe Dunăre. Bărbatul s-a scuzat că avea turiști

Patru adolescenţi care se antrenau să devină campioni şi-au văzut moartea pe Dunăre. O şalupă plină cu turişti a trecut în viteză peste caiacul lor, pe care l-a tăiat în două. Momentul şocant a fost filmat dintr-o altă ambarcaţiune. Cel care conducea şalupa este un fost poliţist de frontieră. Individul nici măcar nu s-a oprit să-i ajute pe copii.

de Redactia Observator

la 14.07.2021 , 14:04

Şalupa plină cu turişti goneşte pe apă şi spulberă într-o clipă caiacul în care patru adolescenţi de la Clubul sportiv Orşova se antrenează pe Dunăre. Ambarcaţiunea fragilă se rupe pe loc. Cel care conduce barca nu doar că nu încetineşte dar nici măcar nu priveşte în urmă.

E o minune că cei patru sportivi sunt în viaţă după ce şalupa a trecut efectiv printre ei. Au fost scoşi din apă de câţiva turişti, martori ai scenei de groază.

Declarațiile unuia dintre cei patru sportivi spulberați de șalupă

Vezi și

Supraviețuitor, 15 ani: ”El nu se uita pe unde a mers. El se uita la şalupa de lângă noi. Noi am şi strigat la el şi el n-a vrut să mă bage în seamă”.

Pe acelaşi subiect

Accidentul a avut loc sub ochii antrenorului celor patru sportivi care spune că-i supraveghea dintr-o altă ambarcaţiune, aflată la 150 de metri distanţă.

Ilie Bădănuc, antrenor: ”Conducătorul şalupei susţine că nu l-a observat. Incredibil. A venit cu viteză, a lovit, a făcut barca de 4 praf, pavelele rupte absolut tot. Una din bărcile cele mai bune ale mele”.

Alexandru Ghitoaica, director CS Orșova: ”Nu pot să-mi explic că n-ai cum să nu vezi o barcă lungă de 11 metri cu patru copii în ea care strigau, mai ales că ne văd în fiecare zi. Ne văd de trei ori pe zi la antrenament”.

Conducătorul șalupei, fost polițist de frontieră, nu s-a oprit să-i ajute pe copii

Conducătorul şalupei a oprit abia când a ajuns la ţărm. A găsit şi o scuză: avea turişti şi trebuia să-i lase.

Bărbatul, fost poliţist de frontieră, susţine că nu a fugit, ci a aşteptat la mal. Poliţiştii l-au testat şi nu era băut.

Unul dintre copii a fost lovit puternic la mână, spate şi la cap, dar nu a rămas internat.

Cei care circulă cu viteză şi nu respectă nicio regulă pe apă sunt un pericol pentru cei cu hirobiciclete, caiace sau canoe.

Theodor Frolu, colaborator Ivan Patzaichin: ”Trebuiesc create niste sisteme ca în oras. Să ai autostrazile unde n-ai voie sa mergi cu bicicleta pe autostrada, dar și invers. Adica sa ai zone unde să nu ai voie decât cu caiacul”.

Conducătorul şalupei are dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Cine se afla la cârma șalupei care a spulberat un caiac cu patru adolescenți, pe Dunăre. Bărbatul s-a scuzat că avea turiști