Antena Meniu Search
x

O concurentă în scaun cu rotile a adus emoția pe scena X Factor

Seria surprizelor de pe scena X Factor continuă şi în această seară! O concurentă va da lecţia supremă de talent, dar şi de demnitate şi putere. La doar 29 de ani, Anamaria Gherman va cânta în faţa celor patru juraţi din scaunul cu rotile. Povestea emoţionantă este un exemplu că, uneori, muzica te poate salva. Cum au reacţionat juraţii, vedeţi imediat după Observator, doar la Antena 1.

de Redactia Observator

la 02.10.2020, 22:48

Vezi și
  • Anamaria Gherman are 29 de ani și de mai mulți ani este în scaun cu rotile.

Anamaria Gherman, concurentă în scaun cu rotile: Am iubit şi am îndrăgit muzica de când am început cred că să vorbesc, imediat am cântat. Scena din satul meu a fost scena pe care am îndrăgit-o cel mai mult. 

A devenit solistă, aşa cum a visat, dar totul s-a năruit într-o noapte! În urmă cu şapte ani se întorcea chiar de la un concert când şoferul maşinii în care se afla a pierdut controlul volanului şi a făcut accident. A ajuns la spital cu o fractură cervicală, ce a lăsat-o paralizată de la brâu în jos. 

Anamaria Gherman, concurentă: Am fost declarată moartă după 11 ore de operaţie. Familia mea a fost anunţată după două zile că ar putea intra pe Terapie Intensivă să mă vadă, dar că să îşi ia rămas bun de la mine.

Anamaria Gherman, concurentă: La un moment dat m-am trezit şi viaţa mea a fost în fiecare zi o altă poveste. 

De atunci şi-a propus să demonstreze lumii că se poate să te bucuri de viaţă, char dacă trebuie să o faci dintr-un scaun rulant. 

Anamaria Gherman, concurentă: Nu am venit să iau notele voastre, dragii mei, nu am venit să iau premiul nimănui, dar dacă unul din cei 10 care stau izolaţi acasă şi nu au viaţă socială vor putea să depăşească această barieră, acela va fi cel mai mare câstig şi premiu al meu. 

Ce părere au avut juraţii, dar şi ce alte suprize vă aşteaptă, veţi vedea doar dacă rămâneţi pe Antena 1, după 20:30, la cea mai nouă ediţie X Factor. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » O concurentă în scaun cu rotile a adus emoția pe scena X Factor