Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Controale de amploare la sute de staţii GPL din ţară. Cele mai grave nereguli pe care le urmăresc autorităţile

După dezastrul de la Crevedia, toate stațiile GPL din țară au fost verificate de către reprezentanţii tuturor instituțiilor publice care au atribuții legale în această privință. Şi sunt multe, mai exact 10 autorităţi! Sunt verificate de la nereguli privind autorizarea și controlul instalațiilor sub presiune la autorizarea și controlul cisternelor de transport şi chiar respectarea obligațiilor de natură fiscală. 

de Redactia Observator

la 30.08.2023 , 09:04

După cele trei explozii puternice care au zguduit Crevedia sâmbătă seara, premierul Marcel Ciolacu a dispus, luni, controale la sânge la toate staţiile GPL din România.

Diana Speretoiu, reporter Observator: Din cele 52 de stații GPL, câte sunt în județul Gorj, 17 se află în Târgu Jiu. Toate acestea vor fi verificate, în primă fază, de polițiștii locali.

Ce documente sunt verificate de poliţie

Vezi și

Aceștia controlează, în principal, dacă există autorizații de construire.

Pe acelaşi subiect

Mirela Stamate, Poliția Locală Târgu Jiu: Urmează să luăm măsuri în cazul în care constatăm abateri.

Toată lumea se teme că, oricând, tragedia din Dâmbovița s-ar putea repeta. Autoritățile vor să prevină un dezastru la indigo și iau la rând toate stațiile de gaz petrolier lichefiat.

Reporter: Vă este teamă să mai lucraţi aici după ce s-a întâmplat la Crevedia?

Angajat benzinărie: Nu, nu, nu. Noi nu avem probleme și nu am avut niciodată. Şi să sperăm că nu avem!

Florin Chisim, ISU Gorj: În ultima perioadă, instituția noastră a desfășurat 71 de controale la aceste stații. Așa cum este de așteptat, au fost constatate și mici nereguli care fie au fost remediate pe loc, fie s-au lăsat măsuri de remediere.

Zeci de staţii din toată ţara luate la puricat

Şi în Baia Mare, polițiștii locali de la Serviciul Economic controlează stațiile GPL, inclusiv benzinăriile. 20 de locații sunt de verificat în municipiu. 

Iar în Timişoara, specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire controlează avizarea şi autorizarea staţiilor GPL privind securitatea la incendiu, precum și respectarea condițiilor care au stat la baza emiterii autorizațiilor. 

Controale vor urma şi în perioada următoare la toate staţiile de carburant şi GPL din ţară.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Controale de amploare la sute de staţii GPL din ţară. Cele mai grave nereguli pe care le urmăresc autorităţile