Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un copil de 3 ani a murit, la Constanţa. A căzut de la etajul 5, pe geamul de la bucătărie

Un copil de 3 ani a murit, la Constanţa. A căzut de la etajul 5, pe geamul de la bucătărie, într-un moment de neatenţie al mamei sale, care era în casă.

de Cosmin Stăniloiu

la 04.06.2019 , 21:25

Un copil de 3 ani a murit, la Constanţa. A căzut de la etajul 5, pe geamul de la bucătărie, într-un moment de neatenţie al mamei sale, care era în casă.

Un copil în vârstă de trei ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce a căzut de la etajul cinci al blocului unde locuieşte. El s-a urcat pe o masă aflată lângă fereastra deschisă şi s-a prăbuşit în gol. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, oamenii legii au fost anunţaţi, marţi după-amiază, de faptul că un copil în vârstă de trei ani a căzut de la etajul cinci al unui bloc din Năvodari. La faţa locului s-au deplasat poliţişti şi cadre medicale.

Articolul continuă după reclamă

În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că copilul se afla acasă cu mama lui, iar la un moment dat s-a urcat pe masa aflată lângă fereastră, geamul era deschis şi astfel s-a prăbuşit de la etajul cinci.

Conform Serviciului Judeţean de Ambulanţă, cadrele medicale ajunse la faţa locului au stabilit că victima suferise un traumatism cranio-cerebral grav, un traumatism toraco-abdominal şi era în comă. Copilul a fost preluat cu elicopterul SMURD şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale.

Din păcate, copilul a murit la spital.

Cosmin Stăniloiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Un copil de 3 ani a murit, la Constanţa. A căzut de la etajul 5, pe geamul de la bucătărie