Observator » Ştiri externe » Un elev de 14 ani a deschis focul într-o școală din Franța. Cum a reușit un angajat să-l oprească

Video Un elev de 14 ani a deschis focul într-o școală din Franța. Cum a reușit un angajat să-l oprească

Editor Anda Anghelache | Timp citire: 2 minute
Publicat la 13.10.2026, 10:28 | Modificat la 13.10.2026, 10:32

S-au derulat scene de coşmar într-o şcoală din sudul Franţei! Un elev de numai 14 ani a deschis focul cu o armă de vânătoare asupra unei profesoare şi a directorului instituţiei, în apropiere de Marsilia. Din fericire, cei doi nu au suferit răni grave. Atacul a fost oprit de un angajat al şcolii, care l-a dezarmat pe adolescent. Băiatul a fost reţinut, iar anchetatorii au deschis un dosar pentru tentativă de omor. Şi părinţii băiatului au ajuns în spatele gratiilor. 

Momente de panică într-o școală din sudul Franței! Directorul, în vârstă de 53 de ani, a fost împușcat în picior și în partea lombară, iar o profesoară de 37 de ani a fost rănită la coapsă. Un al treilea om a suferit răni ușoare. Elevul de 14 ani a fost imobilizat pe holul școlii și predat poliției.

"Trebuie să ne vindecăm prima dată, ca mai apoi să ne gândim la ce este de făcut", spune Edouard Geffray, Ministrul Educaţiei.

Atacatorul a tras cel puțin patru focuri de armă, inclusiv într-o sală de clasă. Suspectul a intrat în incinta şcolii cu o geantă ce avea forma unei huse de chitară.

Articolul continuă după reclamă

"Știm că, la nivel global, sănătatea mintală a tinerilor noștri s-a deteriorat semnificativ de la COVID. Acest lucru este destul de clar și bine documentat științific", spune Edouard Geffray, Ministrul Educaţiei.

"La acea vârstă, creierele lor nu sunt încă suficient de dezvoltate pentru a distinge între adevăr și minciună sau pentru a înțelege ce ar trebui făcut. A face diferența dintre bine și rău", au spus oamenii.

Motivul incidentlui nu este clar, dar elevul s-a plâns că a fost hărţuit la şcoală. Atacul vine după două săptămâni de proteste masive ale elevilor francezi, care cer condiţii mai bune de studiu. 

Pe acelaşi subiect