Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Copilul abuzat din Mehedinţi, înregistrat de bunică în timp ce povestea ororile. Tatăl a fost arestat la 3 luni după ce poliţiştii au primit primele probe

Copilărie de coşmar pentru un băieţel din Drobeta Turnu Severin. Copilul de cinci ani ar fi fost abuzat sexual chiar de tatăl său, un fost cadru militar. Ororile au ieşit la iveală după ce copilul i-ar fi povestit mamei sale, cu lux de amănunte, momentele tulburătoare prin care ar fi trecut. Chiar şi aşa, abia la trei luni de la plângere anchetatorii l-au dus pe agresor în faţa unui judecător. Vreme în care individul ar fi continuat să-şi agreseze băiatul.

de Cristina Oprea

la 14.10.2022 , 21:11

  • Vă avertizăm, urmează informaţii cu puternic impact emoţional. 

Băieţelul de cinci ani a aflat într-un mod crunt că propriul tată se poate transforma într-un monstru. Părintele, un fost cadru militar şi ofiţer în penitenciar, în vârstă de 53 de ani, l-ar fi abuzat sexual luni la rând, fără ca cineva să bănuiască ce se întâmplă.

Până într-o zi, când, bunica a simţit că ceva este în neregulă. În cele din urmă, a început să discute cu cel mic, iar copilul a prins curaj şi i-a povestit, şi ei şi mamei, tot chinul prin care trecuse. În luna iulie, bunica a mers cu înregistrările audio la poliţie.

Abia trei luni mai târziu, anchetatorii i-au cerut socoteală individului. În timp ce poliţiştii strângeau probe împotriva sa, tatăl ar fi continuat să-şi abuzeze băiatul. Ofiţerii ar fi avut nevoie de timp pentru a strâge dovezi la dosar. La începutul acestei săptămâni, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. N-a zăbovit prea mult în spatele gratiilor.

Vezi și

Judecătorii nu au considerat că bărbatul este un pericol pentru familie şi societate. Aşa că au respins cererea de arest preventiv a procurorilor. 

Pe acelaşi subiect

Reporter: De ce s-a respins cererea procurorilor de arest preventiv?

Ada Duţulescu, purtător de cuvânt judecatorie Severin: Judecătoria a soluţionat cauza, respingând cererea Parchetului, de luare a măsurii a arestării preventive. S-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Împotriva soluţie s-a formulat contestaţie de către Parchet.

Tatăl cu chip de monstru şi-ar fi abuzat propriul fiu

Asta, deşi în trecutul tatălui ar exista indicii care agravează cazul. 

În urmă cu doi ani, tatăl s-a pensionat de aici, de la Penitenciarul de la Drobeta Turnu Severin. Potrivit unor surse din anchetă, ar exista suspiciuni ale unor comportamente deviante şi din perioada în care bărbatul şi-a desfăşurat activitatea aici, la locul de muncă. 

O expertiză psihologică a micuţului a confirmat abuzurile. În următoarele două luni, individul nu are voie să se apropie de el.

Anca Grecu, psiholog: Efectiv vorbim de o crimă. Impactul este unul major şi va fi cu greu recuperat. Cele mai multe efecte negative sunt în dezvoltarea copilului. Se manifestă de la tulburări de comportament, anxietate, depresie, până la comportament autodistructiv.

uneori se ajunge la tentative de suicid. El probabil a înţeles că dacă vine de la tată este ceva de siguranţă, normal. mai ales dacă i s-a spus şi să tăinuiască.

Pentru prea mulţi dintre minorii din România, copilăria este una de coşmar. În fiecare zi, sunt victime ale violului sau agresiunii sexuale. Iar o dată la trei zile, un copil este traficat, iar un altul este ținta pornografiei infantile. În realitate, numărul cazurilor este mult mai mare, pentru că multe grozăvii, mai ales petrecute în familie, nu sunt raportate la poliție, arată un raport al celor de la World Vision România. 

Cristina Oprea Like

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Copilul abuzat din Mehedinţi, înregistrat de bunică în timp ce povestea ororile. Tatăl a fost arestat la 3 luni după ce poliţiştii au primit primele probe