Antena Meniu Search
x

Video "Copilul trebuie să aibă frică de părinţi". Patru fraţi din Botoşani, bătuţi cu bestialitate de propriul tată. Cei mari au reuşit să fugă şi să dea alarma

Cruzime incredibilă într-o comună din judeţul Botoşani! Patru copii cu vârste cuprinse între 7 şi 11 ani, au fost bătuţi cu bestialitate chiar de cel care ar fi trebuit să le poarte de grijă. Motivul pedepsei este la fel de halucinant ca fapta în sine - micuţii ar fi spart un geam în timp ce se jucau prin curte. Când tatăl lor s-a întors acasă, beat criţă, copiii au căzut victime furiei sale. Noaptea însă, cei doi fraţi mai mari au reuşit să evadeze din casa groazei şi să se adăpostească la o vecină. Şocată de rănile de pe trupurile lor, femeia a dat alarma. 

de Redactia Observator

la 15.06.2024 , 09:28

"Copilul trebuie să aibă frică de părinţi". Aceasta este explicaţia şocantă a individului care şi-a snopit în bătaie proprii copii. Mama copiilor l-a părăsit pe bărbat în urmă cu şase ani. Micuţii, cu vârste între 7 şi 11 ani, au fost loviţi cu bestialitate de tatăl lor, după ce într-o joacă de copii au spart un geam. Individul, beat, nu a mai ţinut cont de nimic şi s-a năpustit asupra lor.

Copilărie de coşmar pentru patru copii 

"Au distrus o uşă de termopan şi m-au supărat", spune tatăl copilului.  Sub ploaia de lovituri, micuţii nu au avut nicio şansă de a se apăra.

Vezi și

"Deci nu aşa cu o vărguţă sau stai că te trag eu un pic de degeţel. Nu, ei au fost bătuţi cu un leaţ", spune Azamfirei Daniela, director Şcoala Mileanca.

După ce au scăpat din mâna agresorului, de teama unei noi corecţii, cei doi fraţi mai mari au fugit să ceară ajutorul vecinilor. Speriată de starea lor, cea care le-a deschis uşa şi i-a adăpostit, l-a sunat pe primarul comunei.

"Am găsit doi copii la o vecină, fetiţa şi un băieţel. Un băieţel era în casă acoperit cu o pătură, iar pe al patrulea nu îl găseam", mai spune Azamfirei Daniela, director Şcoala Mileanca..

"I-am adunat la grămadă. Erau speriaţi, într-adevăr. Vă daţi seama, ăia plângeau, ceilalţi plângeau de plânsul celorlalţi", a declarat Alexandru Azamfirei primar comuna Mileanca. 

Fără să mai stea pe gânduri, edilul a apelat numărul de urgenţă. Mai multe echipaje de intervenţie au sosit la faţa locului, iar micuţii au fost duşi la spital. 

"Toţi au fost policontuzionaţi prin agresiune. Prezentau traumstisme cranio-faciale minore, cu excoliaţii, cu contuzii în regiunea antebraţ, stabili din punct de vedere hemodinamic", spune Ramona Guraliuc, medic şef UPU-SMURD.  

La spital a ajuns şi tatăl acestora pentru o expertiză psihiatrică, dar medicii l-au lăsat să plece. Acesta era aproape în comă alcoolică. Aflat în libertate, nici la trezie, tatăl minorilor nu pare că se gândeşte prea mult la soarta copiilor.

"Cum o da Dumnezeu. Eu îmi doresc să îi aduc acasă", a mai spus tatăl agresor. 

Însă, reprezentanţii de la Protecţia copilului exclud o astfel de situaţie. "Vor fi preluaţi de către noi, Sistemul de Protecţie al Copilului. Mai exact în Centrul de primire al Copilului în regim de urgenţă, urmând să evaluăm situaţia conform procedurii", spune Felicia Mihai, şef serviciu DGASPC. 

Poliţia a deschis o anchetă. Bărbatul riscă acum să fie decăzut din drepturile părinteşti.   

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 5 voturi
Întrebarea zilei
Aţi întâmpinat până acum probleme în reciclarea sticlelor, prin sistemul RetuRO?
Observator » Evenimente » "Copilul trebuie să aibă frică de părinţi". Patru fraţi din Botoşani, bătuţi cu bestialitate de propriul tată. Cei mari au reuşit să fugă şi să dea alarma