Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Corneliu Murgu, unul dintre marii tenori ai României și fost director al Operei Naționale din Timișoara, a murit

Tenorul Corneliu Murgu, fost director al Operei Naţionale Române din Timişoara timp de 19 ani, a murit, din cauza problemelor de sănătate, la vârsta de 72 de ani.

de Cornel Preda

la 27.04.2021 , 12:27

Corneliu Murgu a fost director al Operei Naționale din Timișoara Corneliu Murgu a fost director al Operei Naționale din Timișoara - Facebook Opera Naționala din Timișoara
  • Corneliu Murgu s-a stins din viaţă la vârsta de 72 de ani.
  • Tenorul era considerat unul dintre cei mai apreciaţi interpreţi contemporani ai rolului Otello

„Tristă aniversare a Operei Naționale Române din Timișoara la împlinirea a 74 de ani de la primul spectacol al acestei instituții. Marele tenor de talie internațională Corneliu Murgu și cel care a condus timp de 19 ani destinele Operei timișorene a trecut astăzi în eternitate”, a anunțat Opera Națională din Timișoara, pe pagina de Facebook.

Corneliu Murgu şi-a început educaţia muzicală la Timişoara, apoi şi-a cultivat vocea la cea mai înaltă şcoală de canto, cea italiană, la Conservatorul din Florenţa, unde a fost discipolul lui Marcello del Monaco.

Traiectoria carierei sale soliste a fost una dintre cele mai spectaculoase. Aceasta s-a desfăşurat pe cinci continente, pe cele mai importante scene ale lumii: Staatsoper din Viena, operele din Berlin, Munchen, Hamburg, Frankfurt, Koln, Stuttgard, Zurich, Paris, Lyon, Toulouse, Bordeaux, Avignon, Montpelier, Lisabona, Las Palmas, Bilbao, Barcelona, Londra, Metropolitan din New York, Philadelphia, Pittsburg, New Orleans, Palm Beach, Denver, Melbourne, Rio de Janeiro, Johannesbourg, Tokyo şi altele şi fireşte, pe cele din ţară.

Articolul continuă după reclamă

Interpretarea rolurilor personajelor cărora le-a dat viaţă Corneliu Murgu, de-a lungul carierei artistice, i-a adus numeroase premii. Anul 1978 consemnează debutul carierei sale artistice la renumita Staatsoper din Viena, în rolul Turiddu din "Cavalleria rusticana" de P. Mascagni, instituţie unde va interpreta, pe parcursul a 20 de ani, peste 80 de spectacole ("Andrea Chenier", "Bal mascat", "Aida", "Manon Lescaut", "Tosca", "Madama Butterfly" etc )

Cine a fost Corneliu Murgu

Cariera artistică a timișoreanului Corneliu Murgu a cunoscut o traiectorie spectaculoasă, răspândită pe cinci continente și strălucind pe cele mai importante scene ale lumii, de la Staatsoper din Viena la Tokyo, de la Munchen la Metropolitan din New York, de la Covent Garden din Londra la Johannesbourg și de la Paris la Melbourne alături de cei mai mari artiști ai generației sale.

Și-a continuat studiile de specialitate începute în țară la una dintre cele mai înalte școli de canto – Conservatorul din Florența, perfecționându-se cu Marcello del Monaco, fratele marelui tenor Mario del Monaco. Rezultatul acestor instruiri de excepție s-a concretizat prin obținerea unor importante premii pentru interpretare vocală la Vercelli (1977) și la Treviso (1978), dar mai ales prin contracte cu cele mai renumite opere italiene: Roma, „La Fenice”, „Terme di Caracalla”, „Giuseppe Verdi” din Trieste, Arena din Verona ș.m.a.

Calitatea vocală excepțională l-a recomandat pentru rolurile repertorului spinto cum ar fi: Andrea Chenier, Calaf, Cavaradossi, Samson, Turiddu, Radames, Luigi, Dick Johnson culminând cu Canio și Otello.

După debutul excepțional în rolul Riccardo din „Bal mascat” de la Metropolitan din New York, Corneliu Murgu a fost invitat cu regularitate în Statele Unite ale Americii, evoluând pe scenele teatrelor lirice din Philadelphia, Pittsburg, New Orleans, Palm Beach, Denver. Un alt moment important al carierei sale îl reprezintă debutul de la Covent Garden în rolul Calaf din „Turnadot” de G. Puccini.

Fiind considerat unul dintre cei mai apreciați interpreți contemporani ai rolului Otello din opera omonimă a lui G. Verdi, Corneliu Murgu a primit Medalia Verdi d’Oro la Parma (Italia) în anul 1987.

Alături de o extraordinară agendă de spectacole și animat de un înalt spirit umanitar, Corneliu Murgu a contribuit în mod constant la galele organizate de UNESCO și UNICEF.

În toată această excepțională activitate și subliniind ori de câte ori a avut posibilitatea că este originar din Timișoara – orașul în care s-a declanșat Revoluția Română din 1989, s-a implicat în organizarea a două concerte în beneficiul României, la 26 decembrie 1989 la Paris și la 30 ianuarie 1990 la Viena.

În perioada mandatului de director general al Operei Naționale Române din Timișoara (2000 - 2019) a dezvoltat continuu repertoriul instituției și a contribuit la închegarea ansamblurilor artistice, a continuat Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală”, a pus bazele Festivalului de operă și operetă în aer liber, a înscris instituția în Asociația „Central & Estern Europeeans Contries” dedicată operelor din țările aflate în centrul și estul continentului și care a avut ca scop colaborarea internațională între aceste importante instituții de cultură, a organizat la Timișoara o ediție a renumitului Concurs Internațional de Canto de la Verviers, Belgia, a invitat în spectacolele instituției soliști, dirijori, regizori, scenografi, coregrafi cu renume internațional.

Recent (2014, 2015 și 2016) a realizat regiile artistice ale spectacolelor de operă „Trubadurul”, „Turandot”, „Cavalleria rusticana” și concepția artistică a baletului „Paiațe”.

De-a lungul perioadei sale de management a organizat numeroase turnee ale colectivului Operei timișorene în: Olanda, Austria, Germania, Italia, Belgia, Spania, Qatar, Liban, Grecia, Serbia, Ungaria etc.

Apreciat pentru activitatea sa artistică extraordinar de bogată a fost decorat cu Ordinul Serviciului Credincios, în rang de „Cavaler” de către Președintele României, Crucea de Onoare pentru Artă și Știință – Gradul I acordată de Președintele Austriei, Medalia Verdi d’Oro pentru interpretarea rolului Otello acordat la Parma, Medalia „Gheorghe Dima” a Senatului Academiei de Muzică din Cluj-Napoca, titlul de Profesor Onorific al Universității „Transilvania” din Brașov, premiul pentru solistică pe anul 1998 acordat de revista „Actualitatea Muzicală” pentru rolurile interpretate la Opera Națională Română, Premiul pentru Excelență în Cultură pe anul 2001 acordat de Austrian Airlines. În anul 2001 i s-a acordat titlul de „Cetățean de Onoare” al Municipiului Timișoara.

În calitate de membru a participat în numeroase jurii ale competițiilor naționale și internaționale de la Toulouse, Verviers, Seul, Reggio Calabria, Moscova, Brusseto, Lugoj și a oferit tinerilor soliști cursuri de măiestrie interpretativă la Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Piatra Neamț, Craiova și în străinătate la Reggio Calabria, Terni, Milano, Seul, Salzburg.

Aceste repere, alături de eleganța sa aristocratică caracterizează o personalitate și un om deosebit despre care nu putem vorbi decât la timpul prezent, Maestrul CORNELIU MURGU va fi mereu alături de noi, ocupând un binemeritat loc în istoria acestui teatru pe care l-a iubit atât de mult.

Îi vom păstra cu toții o caldă și neștearsă amintire. Condoleanțe familiei îndoliate”, scrie Opera Națională din Timișoara.

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Corneliu Murgu, unul dintre marii tenori ai României și fost director al Operei Naționale din Timișoara, a murit