Video Cristian Iancu ar fi șantajat un milionar cu imagini compromițătoare. I-a cerut 3.000 de euro pe lună
Şantaj eşuat. Cristian Iancu, patronul unei publicaţii de scandal, a fost încătuşat după ce a încercat să stoarcă de bani un cunoscut om de afaceri din Bucureşti. Iancu l-a ameninţat pe milionar că are imagini care îi pot distruge căsnicia. Şi pentru a nu le publica a cerut o mită de 3.000 de euro pe lună. Omul de afaceri nu a cedat, însă. A mers direct la poliţie, iar şantajistul a fost prins în flagrant.
Flagrantul i-a stricat toate planurile lui Cristian Iancu. Patronul de publicaţie de scandal se pregătea să plece cu 25.000 de lei în plic - prima tranşă cerută de la milionarul pe care îl şantaja.
După ce a primit cei 25.000 de lei, Iancu a lăsat banii la recepţia acestui restaurant din Sectorul 1 al Capitalei, unde s-a întâlnit cu afaceristul. A vrut să plece, însă a fost oprit la timp de poliţişti, chiar în parcare.
Şantajul a început luna trecută
Iancu şi-a ales ca victimă un om de afaceri care a făcut avere în industria restaurantelor şi în imobiliare, unde are investiţii de zeci de milioane de euro. Patronul publicaţiei de scandal l-a ameninţat că va da în vileag imagini din care reiese că ar avea o aventură extraconjugală, spun surse Observator.
Pentru a-i arăta că este serios, a publicat o filmare. În imagini apare omul de afaceri în timp ce aşteaptă pe cineva, la o terasă. Ca să nu urmeze alte clipuri, Iancu i-a comunicat milionarului preţul tăcerii sale.
"Se va opri din publicarea acestora dacă persoana vătămată acceptă semnarea unui abonament de publicitate în schimbul căruia persoana vătămată trebuie să plătească lunar suma de 3.000 de euro", spune Daniel Stroe, purtător de cuvânt Judecătoria Sectorului 1.
Omul de afaceri a mers însă direct la poliţie şi a acceptat să ia parte la flagrant. Cristian Iancu are acum dosar penal pentru şantaj şi ar putea petrece 7 ani după gratii. Patronul publicaţiei de scandal nu este la prima abatere. În trecut, a fost condanat de autorităţile belgiene la cinci ani de închisoare pentru furt şi uzurpare de calităţi oficiale. Ultima parte a pedepsei a fost executată în România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
