O companie din România cu peste 6.000 de angajați se pregătește să taie 30% din salariile a sute de oameni
O companie importantă din industria românească de mobilă ar fi decis reducerea cu 30% a salariilor pentru câteva sute de angajați, anunță consultantul Doru Șupeală. Este vorba despre Aramis Invest din Baia Mare, cel mai mare producător de mobilier din România, companie care lucrează exclusiv pentru Ikea și are peste 6.000 de angajați.
"Măsura asta de tăiere a 30% din salarii se referă la câteva sute de oameni care reprezintă personalul TESA al companiei, adică oamenii din birouri financiar, contabil, operațional, aprovizionare, un pic de inginerie și meșterii, maeștrii care conduc operațiunile de producție, în general oameni care au salarii un pic mai mari decât muncitorii efectiv din producție. Este o veste șocantă pentru că e prima oară în mulți ani când auzim așa ceva, însă trebuie să înțelegem pe ce fundal se întâmplă treaba asta. Acum câteva luni, poate un an, o altă companie mare din producția de mobilier din România, Taparo, tot din Maramurești, din Târgu Lăpuș, a închis definitiv porții, le-a declarat falimentul și acolo existau câteva mii de angajați direcți sau în rețeaua de aprovizionare a fabricii", spune consultantul Doru Șupeală pe contul său de Instagram.
Program de lucru redus
Decizia vine după ce, în luna februarie, Aramis ar fi trecut temporar la un program de lucru de patru zile pe săptămână. Atunci, activitatea și salariile au fost reduse cu aproximativ 20%, prin eliminarea unei zile de lucru din cele cinci ale săptămânii. Măsura ar fi durat câteva săptămâni și ar fi fost oprită înainte de Paști.
„Practic s-a redus și activitatea și salariul oamenilor cu 20%, lucrând doar 4 zile din cele 5 ale săptămânii”, se mai precizează.
Cazul ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea modelului de business al unor fabrici românești care lucrează pentru mari clienți internaționali, dar au o valoare adăugată redusă. În cazul Aramis, producția este realizată pentru IKEA, în timp ce designul, distribuția și logistica sunt controlate de compania suedeză.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
