Cu drogurile, direct în curtea şcolii. Doi tineri, prinşi cu substanţe interzise în faţa unui liceu din Timiş. Le-ar fi cumpărat "din curiozitate"
Doi tineri, din care unul minor, au fost prinşi de jandarmii din Timişoara în timp ce se aflau în curtea unui liceu deţinând substanţe interzise asupra lor. Aceştia nu erau elevi la liceul respectiv şi băiatul mai tânăr i-ar fi oferit drogurile celui mare mare deoarece acesta era "curios" de efectul lor.
Potrivit Jandarmeriei Române, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, aflat în patrulare, a surprins, marți, în curtea unui liceu, doi tineri, dintre care unul minor, având substanțe interzise asupra lor.
În urma verificărilor, jandarmii au descoperit asupra tinerilor plicuri transparente cu substanță pulverulentă cristalină. Minorul, în vârstă de 16 ani, care nu învăța în liceul respectiv, deținea cea mai mare cantitate din substanța găsită și un cântar electronic.
Ce urmau să facă cu pliculeţele
Acesta a declarat că achiziționase substanțele pentru o petrecere la care urma să participe și că îi oferise prietenului său, cu care era la momentul identificării de către jandarmi, un pliculeț cu substanță pentru consum.Tânărul în vârstă de 18 ani, care ispășise o pedeapsă privativă de libertate și care fusese eliberat condiționat, a declarat că a achiziționat substanța din curiozitate.
Cei doi au fost duși de jandarmi la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara pentru îndeplinirea procedurilor, totodată fiind sesizate și autoritățile competente în vederea continuării cercetărilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰