Detalii teribile în cazul triplului asasinat din Satu Mare. Medicii legiști au dezvăluit cum au fost uciși Gheorghe și Niculina Rentea
Medicii legiști au oferit procurorilor din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Satu Mare concluziile autopsiilor victimelor triplului asasinat din Apa.
Medicii legiști au oferit procurorilor din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Satu Mare concluziile autopsiilor victimelor triplului asasinat din Apa.
Potrivit raportului medico-legal, citat de presasm.ro, moartea soților Gheorghe și Niculina Rentea și a Vioricăi Apan, mama Niculinei Rentea, a fost violentă.
Foto: Răzvan Rentea, principalul suspect în cazul triplului asasinat de la Apa, Satu Mare
”Conform concluziilor privind cauza decesului celor trei victime, formulate de către Serviciul de Medicină Legală al Judeţului Satu Mare, moartea numiţilor D, B şi C a fost violentă; s-a datorat hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale consecutiv unui traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă şi bază craniană; leziunile tanatogeneratoare s-au putut produce prin loviri active repetate cu un corp dur contondent. În cazul victimei C, s-a mai reţinut că în afara traumatismului cranio-cerebral, sau mai constatat fracturi costale multiple bilaterale, care s-au putut produce prin comprimare între două planuri dure”, se arată în raportul citat.
Reamintim că, în acest caz, judecătorii au decis arestarea lui Răzvan Mircea Rentea, fiul soților Rentea, pentru 30 de zile, deși acesta neagă acuzațiile ce i se aduc.
Iată FILMUL evenimentelor, așa cum apar ele descrise în minuta ședinței din cadrul Tribunalului Satu Mare în care s-a dispus arestarea lui Răzvan Rentea pentru 30 de zile.
”În ce priveşte condiţia privind existenţa probelor sau indiciilor temeinice din care se poate reţine suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea infracţiunii de către inculpat, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că inculpatul A nu recunoaşte săvârşirea faptei imputate, arătând că a părăsit domiciliul bunicii sale materne, unde locuiau şi părinţii săi, situat în loc. Apa, jud. Satu Mare, la data de 23.11.2017, în jurul orelor 18,00, moment în care tatăl său B şi bunica sa C se aflau la domiciliu, în viaţă iar mama sa D se afla încă în mun. Satu Mare, neîntorcându-se de la locul de muncă.
Probele ce rezultă din mijloacele de probă administrate până în prezent în faza de urmărire penală contrazic susţinerile inculpatului A şi duc la concluzia că susţinerile inculpatului sunt neadevărate, mincinoase. În plus, din cuprinsul acestor probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul A a săvârşit infracţiunea imputată.
(…) Astfel, inculpatul A, în vârstă de 33 de ani este necăsătorit (divorţat) şi fără loc de muncă şi locuia singur într-un apartament ce aparţine părinţilor săi, situat în centrul municipiului …. Miercuri, 22 noiembrie 2017, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală marca Skoda Fabia, de culoare albă la domiciliul bunicii materne, unde locuiau şi părinţii săi, situat în loc. Apa, …………., jud. Satu Mare, unde a rămas până a doua zi, joi, 23 noiembrie 2017.
În seara zilei de 23.11.2017, inculpatul A se deplasează cu autoturismul marca Dacia Logan, aparţinând tatălui său B, în vârstă de 59 de ani, de la locuinţa bunicii C, în vârstă de 79 de ani, din loc. Apa până în faţa Primăriei localităţii Apa, unde o aşteaptă pe mama sa, D,în vârstă de 55 de ani, care se întorcea acasă de la Satu Mare cu microbusul, o preia pe aceasta şi se deplasează împreună la locuinţa bunicii.
Din analiza celorlalte mijloace de probă administrate până în prezent în cursul urmăririi penale, respectiv declaraţiile martorilor (…) şi procesele verbale de cercetare la faţa locului rezultă şi mobilul comiterii faptei de către inculpat respectiv sustragerea din locuinţa bunicii sale în care locuiau şi părinţii săi a economiilor deţinute atât de bunica sa cât şi de părinţi (analiza acestui element excede însă obiectul sesizării judecătorului de drepturi şi libertăţi).
Din coroborarea probelor mai sus indicate rezultă că mai întâi inculpatul A a aplicat lovituri active repetate cu un obiect dur contondent în zona craniului bunicii sale, C care se afla în locuinţa sa situată în loc. Apa ……………, lovituri care au dus la decesul acesteia, apoi a aplicat lovituri active repetate cu un obiect dur contondent în zona capului tatălui său, B care se afla în curtea aceleiaşi locuinţe, în faţa garajului. Şi aceste lovituri au avut ca urmare decesul tatălui (nu poate fi exclusă şi o inversare a cronologiei activităţii infracţionale, în sensul că mai întâi să se fi exercitat actele de agresiune asupra tatălui şi apoi asupra bunicii inculpatului, dar cert este că aceste activităţi au avut loc la data de 23.11.2017, în intervalul orar 17,17 – 18,21).
În continuare, la aceeaşi dată de 23.11.2017, în intervalul orar 19,15 – 20,26, inculpatul A a aplicat lovituri active repetate cu un obiect dur contondent în zona capului mamei sale, D care se afla în curtea casei în care locuia, la urcare pe treptele ce asigură accesul în casă iar aceste lovituri au avut ca urmare decesul mamei inculpatului.
(…) În speţă, se constată că măsura arestării preventive a inculpatului A este proporţională cu gravitatea acuzaţiei de omor săvârşită asupra a trei mebrii de familie şi totodată este şi necesară fiind evident că doar privarea de libertate este în măsura sa asigure pe de o parte buna desfăşurare a procesului penal, iar pe de alta parte împiedicarea sutragerii inculpatului de la urmărire penală şi de la judecată şi prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni de către inculpat”, se arată în textul citat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰