Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum ne ferim de accidentări la schi. Sfaturile de care trebuie să țină cont pasionații de sporturi de iarnă

Este iarnă şi, cu puţin noroc, vine şi zăpada, mai ales la munte. Acolo e de ajuns să ningă puţin pentru ca pârtiile să se umple de schiori şi snowboarderi. Bucuria iernii vine la pachet și cu riscuri, mai ales dacă nu ne pregătim corect pentru efort sau ignorăm regulile de siguranță.

de Alexandru Munteanu

la 09.12.2025 , 18:17

A venit iarna, așa că ne dorim cu toții să mergem să schiem sau să ne dăm cu placa de snowboard, sau cu săniuța. Dar e foarte important să fim în siguranță. Despre cele mai bune practici atunci când trebuie să mergem la schi a vorbit Cristian Drăghiceanu.

Numărul unu ar fi să nu consumăm alcool înainte de a merge să desfășurăm activități de iarnă (sau alte substanțe), pentru că automat scade viteza de reacție a sistemului nervos și, implicit, vom avea niște evenimente nedorite.

Trebuie să acordăm multă atenție părții de încălzire. Foarte mulți nu acordă atenție, ba chiar glumesc și zic: "Ce nevoie am eu să mă încălzesc?" Trebuie, în primul rând, să activăm sistemul nervos, astfel încât creierul să poată reacționa pe pârtie în caz de accidentare sau de vreun obstacol, astfel încât să aibă viteză și să ferească acel obstacol la vitezele pe care le prinde persoana în cauză.

Articolul continuă după reclamă

Putem să facem exerciții astfel încât să activăm globii oculari, sau mai bine zis ochii: ne acoperim un ochi cu o palmă și încercăm să vizualizăm cu celălalt ochi rămas liber un punct, fie cu vârful degetului. 

Putem face exerciții de propriocepție, care pornesc prima dată de la talpă. Ideal ar fi să facă exercițiile desculț în cameră, mesajul fiind astfel transmis mult mai repede către creier.Astfel activăm și sistemul nervos, prin intermediul terminațiilor nervoase ale tălpii, dar în același timp și musculatura coapsei, mai bine zis, întreaga musculatură de la bazin în jos.

Trecem apoi la activarea reală a musculaturii coapsei și a musculaturii gambei, cât și a gleznei. Trebuie să creștem mobilitatea de la nivelul gleznei, pentru că atunci când piciorul este fixat în clăpar, din punct de vedere mecanic, glezna este blocată. Automat, mecanic, toată presiunea se va duce la nivelul genunchiului, pentru că glezna nu se mai mișcă în mod natural, apoi în bazin și, în ultimă fază, de cele mai multe ori, în zona lombară.

De aceea, după o sesiune de schi, foarte mulți acuză ușoară durere sau ușor disconfort la nivelul genunchiului, datorat și efortului, dar și presiunii constante asupra genunchiului și zonei lombare.

Alexandru Munteanu Like

Iubesc televiziunea! Este locul în care pot face lucrurile cu pasiune, creativitate și entuziasm. Prima mea experiență serioasă cu microfonul a venit încă din clasa a VIII-a.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi apela la serviciile unui Moş Crăciun virtual?
Observator » Evenimente » Cum ne ferim de accidentări la schi. Sfaturile de care trebuie să țină cont pasionații de sporturi de iarnă