Observator » Evenimente » Peste jumătate dintre români nu îşi permit măcar o săptămână de vacanţă pe an. Cum încearcă să economisească

Video Peste jumătate dintre români nu îşi permit măcar o săptămână de vacanţă pe an. Cum încearcă să economisească

Alexandra Paraschiv | Timp citire: 1 minut
Publicat la 26.08.2026, 08:50 | Modificat la 26.08.2026, 08:58

Nu renunţăm la vacanţă fie ce-o fi, cel puţin deocamdată. Dar românii au început să taie din durată. Spre exemplu, mulţi aleg să stea patru sau cinci nopţi în loc de şapte sau chiar zece. Mai mult, spunem adio lunii august şi alegem mai degrabă septembrie. De aici, lista continuă cu tot felul de mici modificări, care fac vacanţa altfel. Şi normal că totul porneşte de la bani.

Vacanța ideală în condițiile în care bugetul contează tot mai mult pare să fie vacanța mai scurtă, dar și mai bine calculată. Turiștii aleg tot mai des capetele de sezon.

Este vorba despre lunile iunie, dar și septembrie, atunci când prețurile sunt mai mici, dar au și mai multe oferte. În loc de 7 sau chiar 10 nopți, tot mai mulți aleg 4 sau 5 tocmai pentru a ține cheltuielile sub control.

Mulţi români nu îşi permit să meargă în vacanţă

Articolul continuă după reclamă

Datele Asociației Naționale Agențiilor de Turism arată de altfel că aproximativ 6 din 10 români nu își permit financiar nici măcar o săptămână de vacanță pe an.

De aici, interesul tot mai mare pentru pachetele all-inclusive. Nu este vorba doar despre confort, ci mai ales despre faptul că oamenii vor să știe de la început cât îi costă vacanța.

Plătesc cazarea, au mesele incluse și își pot calcula mult mai ușor bugetul fără să aibă surprize la final. Dacă tot vorbim despre faptul că turiștii aleg capătele de sezon, suntem la finalul lunii august și este atât de frumos la mare încât te face să vii chiar și acum când mai e puțin și începe școala.