Observator » Evenimente » Cum s-a produs accidentul din Balș, în care un copil de 11 ani a murit. Tatăl lui era la volan

Video Cum s-a produs accidentul din Balș, în care un copil de 11 ani a murit. Tatăl lui era la volan

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.06.2025, 13:45 | Modificat la 17.06.2025, 13:45

Imagini cu puternic impact emoţional, surprinse de o cameră de supraveghere pe o stradă din Balş. Un băiețel de 11 ani a murit pe loc și trei bărbați au fost răniți într-un accident cumplit în care au fost implicate trei maşini. Impactul a fost atât de puternic încât unul dintre autoturisme, condus de un şofer de 19 ani, s-a răsucit de mai multe ori în aer înainte să cadă pe plafon. 

Impactul a avut loc pe DN56, în Balș, județul Olt, și a fost surprins de o cameră de supraveghere. Mașina în care se afla băiețelul de 11 ani era condusă de tatăl său, care tocmai îl luase pe cel mic de la școală. 

Băiețel de 11 ani, mort pe DN56

Potrivit poliției, bărbatul a virat la stânga fără să se asigure și a fost lovit violent de un alt autoturism, care circula cu viteză și era condus de un tânăr de 19 ani. În urma impactului, mașina acestuia a fost proiectată într-un alt autoturism care venea din sens opus. Pentru băiețelul de 11 ani, salvatorii chemați de urgență la fața locului nu au mai putut face nimic și au fost nevoiți să declare decesul.

Articolul continuă după reclamă

Au fost răniți și cei trei șoferi, care au fost transportați la spital. De asemenea, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.