Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum și-a ademenit polițistul din Prahova victimele. Acuzat de viol, era urmărit pentru alte nereguli

Un poliţist din Prahova a fost arestat după ce două femei care îi ceruseră ajutorul ca să scape de soţii violenţi s-au plâns că le-a abuzat şi el. Agentul era oricum în atenţia superiorilor, din cauza deselor concedii medicale ilegale. Acum, şefii lui vor să afle dacă individul nu are, cumva, şi alte victime la activ.

de Bogdan Dinu

la 08.01.2026 , 11:53

Cele două femei s-au plâns că au devenit victime chiar în sediul Poliţiei din Măgurele-Prahova. Cele două femei îl acuză pe polițist că le chema aici sub pretextul unor declarații, apoi încuia ușa biroului. Potrivit victimelor, agentul se dezbrăca în fața lor și le obliga să urmărească materiale pornografice.

Angajat în Poliţie de nouă ani, agentul a demisionat brusc la sfârşitul anului trecut. Şefii lui începuseră să se intereseze tot mai des de el pentru că lipsea frecvent de la serviciu. Victimele au avut curaj să îl reclame abia după ce a plecat din Poliţie. "Și-a dat demisia că a văzut că nu mai e de joacă".

Primarul din Măgurele ştie că agentul a fost şi la spitalul de psihiatrie. "El avea probleme psihice. Nu mai purta pistol de cam un an de zile, poate și mai bine. Nu mai conducea mașină de la poliție. El a fost în medical cred că un an și ceva", a declarat Vasilică Diaconu, primarul din Măgurele.

Articolul continuă după reclamă

Fostul adjunct al şefului de post din Măgurele a fost arestat preventiv 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, ar putea fi condamnat la peste 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și tentativă de viol.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Renunţaţi la unele cheltuieli personale din cauza dărilor la stat?
Observator » Evenimente » Cum și-a ademenit polițistul din Prahova victimele. Acuzat de viol, era urmărit pentru alte nereguli