Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum și-a dat seama guvernul SUA că s-a furat motorină de 2 milioane de dolari de la baza militară "Mihail Kogălniceanu"

Am ajuns să ne furăm până şi aliaţii strategici. Motorină de 2 milioane de dolari "s-a evaporat" de la baza militară de la Mihail Kogălniceau. Şapte hoţi din Constanţa au scos din generatoare tone de combustibil. Ei şi alte sute de infractori, care se ocupau cu trafic de persoane sau droguri, s-au trezit cu mascaţii în casă în această dimineaţă.

de Redactia Observator

la 24.11.2021 , 23:04

Cei şapte hoţi de motorină şi-au văzut "de treabă" patru ani. Guvernul federal al SUA a sesizat autorităţile din România, după ce au calculat consumul generatoarelor şi şi-au dat seama că ceva nu e în regulă. Suspecţii au fost aduşi la Combaterea Crimei Organizate Bucureşti, unde trebuie să explice cum au reuşit să scoată din baza militară peste 1.500 de tone de combustibil. Şi nu sunt singurii care au avut azi de a face cu oamenii legii.

Au fost peste 450 de percheziţii în toată ţara

Au fost peste 450 de percheziţii în toată ţara. La Neamţ, de exemplu, poliţiştii şi procurorii au descins la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Directoarea adjunctă a insituţiei a fost luată prin surprindere de mascaţii pe care i-a găsit dimineaţă la locul de muncă.

Vezi și

A aflat că foşti angajaţi ai CAS dar şi medici de familie, masluiau concedii medicale şi le decontau. Cu 6 milioane de lei ar fi fost prejudiciat statul român. În Iaşi, o altă grupare care se ocupa cu înşelăciuni în domeniul imobiliar a fost luată în vizor de procurori, pentru un "tun" de 2,5 milioane de euro. Un avocat, aproapiat al clanului Cordunenilor a fost dus la audieri.  

În Giurgiu, într-un dosar trafic de persoane, jandarmii au descins la o adresă unde au găsit acasă un bărbat. În timp ce era imobilizat de oamenii legii, suspectul le-a strigat acestora că vrea să cheme... poliţia. La percheziţiile de la Suceava, un suspect de trafic de droguri a sărit pe geam când mascaţii i-au spart uşa.

Iar la Bacău opt suspecţi au fost săltaţi din pat pentru că ar fi îmbătat şi drogat mai multe persoane ca să semneze că renunţă la locuinţe. Percheziţii au fost şi la Rompetrol, atât în Ploieşti cât şi în Constanţa. Poliţiştii suspectează că gigantul petrolier ar fi încercat să obţină ilegal 10 milioane de lei, după ce ar fi minţit la Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova că ar fi ecologizat o zonă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Cum și-a dat seama guvernul SUA că s-a furat motorină de 2 milioane de dolari de la baza militară "Mihail Kogălniceanu"