Cutremur violent de 6,5 pe scara Richter, produs cu puţin timp în urmă
Un cutremur cu magnitudinea de 6,5 a fost înregistrat joi în centrul arhipelagului Filipine, fără a fi emisă vreo alertă de tsunami, a informat Institutul Geologic American (USGS), citat de AFP.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,5 a fost înregistrat joi în centrul arhipelagului Filipine, fără a fi emisă vreo alertă de tsunami, a informat Institutul Geologic American (USGS), citat de AFP.
Seismul s-a produs la o adâncime de 6 kilometri, la 12 kilometri nord-est de oraşul Ormoc, de pe insula Leyte. Institutul raportase iniţial un cutremur cu magnitudinea de 6,9.
Arhipelagul Filipine este situat în zona Cercului de Foc al Pacificului, o zonă aflată la joncţiunea plăcilor tectonice, cu o frecventă activitate seismică şi vulcanică.
În octombrie 2013, un cutremur cu magnitudinea de 7,1 s-a soldat cu moartea a 220 de persoane în insulele din centrul arhipelagului.
Insula Leyte a fost devastată în noiembrie 2013 de super-taifunul Haiyan, în urma trecerii căruia au fost înregistraţi 7.350 de morţi sau dispăruţi în Filipine.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰