Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Viorica Dăncilă, huiduită la Constanţa, după inaugurarea Consulatului Onorific al Estoniei

Premierul Viorica Dăncilă şi prim-ministrul eston Jüri Ratas au inaugurat duminică, Consulatul Onorific al Estoniei la Constanţa, evenimentul având loc la Universitatea Ovidius.

de Redactia Observator

la 17.06.2018 , 13:26

Premierul Viorica Dăncilă şi prim-ministrul eston Jüri Ratas au inaugurat duminică, Consulatul Onorific al Estoniei la Constanţa, evenimentul având loc la Universitatea Ovidius. Evenimentul a început cu un incident, după ce organizatorii au aşezat invers steagul Estoniei, premierul acestei ţări intervenind pentru a aranja steagul corect. La final, în momentul în care a părăsit universitatea, Dăncilă a fost huiduită de aproximativ zece persoane, care i-au cerut demisia.

Viorica Dăncilă şi premierul Estoniei, Jüri Ratas, au fost prezenţi duminică la Universitatea Ovidius cu prilejul inaugurării Consulatului  Onorific al Estoniei la Constanţa. Ceremonia a început cu intonarea imnurilor celor două ţări.

Apoi, Jüri Ratas a sesizat că steagul ţării sale, pus între cel al României şi cel al Uniunii Europene, fusese aşezat invers şi a îndreptat eroarea, în aplauzele celor prezenţi.

Articolul continuă după reclamă

La finalul evenimentului, la ieşirea din Universitatea Ovidius, Viorica Dăncila a fost huiduită de aproximativ zece persoane, aflate pe trotuar lângă clădirea instituţiei de învăţământ.

Unii dintre ei aveau tricouri pe care scria "Fără penali" şi au csandat  "Demisia", "Ruşine să vă fie".

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » Viorica Dăncilă, huiduită la Constanţa, după inaugurarea Consulatului Onorific al Estoniei