Daniel Osmanovici plănuieşte să ia lecţii de pilotaj
Timp de patru zile, Daniel Osmanovici a fost invitatul unui concurs de zbor extrem, desfășurat în Polonia. Ineditul acestei curse (Red Bull Air Race) constă în faptul că avioanele trebuie să treacă printre nişte jaloane amplasate pe apă.
Timp de patru zile, Daniel Osmanovici a fost invitatul unui concurs de zbor extrem, desfășurat în Polonia. Ineditul acestei curse (Red Bull Air Race) constă în faptul că avioanele trebuie să treacă printre nişte jaloane amplasate pe apă.
“Adrenalină, nebunie, zgomot, viteză, emoţie, acrobaţie, locuri frumoase, oameni curajoşi – sunt doar câteva cuvinte cheie în care pot să exprim ceea ce am simţit eu privind cursele astea năucitoare din cer şi apă, un fel de formula 1, dar cu avioane.”, povesteste foarte încîntat prezentatorul Observatorului de la Antena 1. “Aeronavele care participă la cursa sunt cele folosite la acrobații, doar că au fost modificate pentru a fi și mai performante. Piloții lor sunt de-o vârstă cu tatăl meu și au o formă fizică mai bună ca a mea (care sunt sportiv, am câteva maratoane bune alegate). Am vorbit cu cel care a 'inventat' Air Race-ul, un tip simpatic, Peter Besenyei. La 58 de ani este mai “tânăr” decât mine şi mai este și campion mondial la acest sport!”, mai spune Daniel. Fascinat de-a dreptul de spectacolul aviatic, Daniel e din ce în ce mai hotărît să urmeze niște cursuri de specialitate. “De când m-am întors de la competiţia asta nebună de zbor, mă bate un gând: să iau lecţii de pilotaj. Recunosc că nu m-am gândit până acum la asta, dar mi-au plăcut senzaţiile trăite acolo. Şi gândiţi-vă că eu doar îi priveam pe piloţi de la sol”, adaugă prezentatorul.
Telespectatorii Antenei 1 îl pot urmări pe Daniel Osmanovici, alături de partenera lui de prezentare, Geanina Ilieş, la pupitrul Observatorului de weekend de la ora 6.00, 13.00 şi 16.00.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰