Video De pe TikTok direct în magazine: Desertul viral care face furori. Costă doar 13 lei
Un desert congelat, viral pe TikTok, răcoreşte şi vara românilor. Deserturile asiatice în formă de fructe cu interior cremos au ajuns deja şi în magazinele cu specific asiatic, şi la vitrina de înghețată a supermarketurilor. Iar comercianţii spun că stocurile se topesc... văzând cu ochii.
Încă dinainte să le guşti, deserturile asiatice au cucerit rețelele de socializare cu aspectul lor spectaculos și graţie ritualului de unboxing.
„Da, vedeți bine, este desertul acela înghețat care este viral pe tot TikTok-ul, și costă doar 13 lei.” „Înghețata asta coreeană sau japoneză, am văzut că e virală, am vrut să o testez, e chiar ca un mango.” „Am încercat piersica, am încercat lămâia, iar acum încerc în sfârșit și mango.”, spun oamenii.
De pe ecranele telefoanelor, trendul a ajuns direct pe rafturile magazinelor din România. Deserturile virale se găsesc atât în magazine cu specific asiatic, cât și în vitrinele de înghețată ale hipermarketurilor.
De pe TikTok direct în magazine
„Este foarte bună, am încercat-o. Este potrivită pentru vară, fresh. Arată și bine, în formă de mango”, spune o clientă.
Pe rafturi, oferta este tot mai diversă: înghețată cu căpșune, fructe de pădure sau piersică, dar și mochi cu matcha ori ciocolată.
„În special se vând aceste trei deserturi în formă de fructe, sunt foarte populare. Le văd pe internet, vin la noi și ne întreabă dacă le avem. De obicei se dau foarte repede. Ați fi surprinși să aflați că sunt de toate vârstele: vin persoane de vârstă mijlocie, tineri, copii, părinți care caută pentru copiii lor”, spune Antonia, reprezentant al unui magazin.
„O văd pe internet, vin în magazin și au surpriza să o găsească. Are un înveliș subțire, crocant, iar în interior o cremă fină, iar majoritatea sunt făcute din pulpă sau piure de fructe”, spune Natalia Frol, managerul unui lanț de magazine.
Așa arată celebrul desert asiatic. Este glazurat și umplut cu o cremă făcută din piure de fructe. Este, practic, o înghețată. De altfel, comercianții de la noi au importat doar în primele patru luni din 2026 peste 3.500 de tone de înghețată din China, o țară din care în anii trecuți nu importam produse congelate.
Românii consumă, în medie, aproximativ trei litri de înghețată pe an. Consumul a crescut cu 20% față de anii anteriori, însă România rămâne la aproximativ jumătate din media europeană.
