Video "Decât să răbdăm de foame, mai bine ducem la amanet". Mulți români își amanetează obiectele de preț, ca să aibă ce pune pe masă de Crăciun
Dorinţa de a avea sărbători în rând cu lumea, în condiţiile unor resurse limitate, îi determină pe mulţi să ia drumul amanetului. Pentru câteva sute de lei, îşi pun gaj bijuterii, unele cu valoare sentimentală, ceasuri sau electronice. Mulţi nu vor mai reuşi să le recupereze, iar experţii spun că, pentru majoritatea, costurile psihologice sunt mari. În România, există peste 2000 de case de amanet.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Grija şi ruşinea că nu vor avea ce pune pe masă de Crăciun îi face pe mulţi să-şi evalueze obiectele de preţ din casă şi să le ducă la amanet.
Ce nu iau în calcul oamenii disperaţi este faptul că ar putea rămâne fără ele.
Trebuie să facă sărbătorile şi amanetează un telefon, o bijuterie. Este încă un petec la sac, adică la sărăcie.
Aurul la mine în cartier este la amanet 180 de lei şi pe piaţă mult. Acum se câştigă.
- Trafic de coșmar între stațiunile montane, în prag de Crăciun. Cum putem evita coloanele de mașini de pe Valea...
- Amenajarea mesei de Crăciun cu un buget redus. O parte din obiecte se află deja în casa ta
- Tradiții și obiceiuri în Ajun de Crăciun. Ce sunt "Scutecele Domnului", care se pregătesc de sute de ani în...
Nu este o variantă bună, dar dacă stăm să ne gândim decât să răbdăm de foame, mai bine ducem la amanet şi ne luăm strictul necesar. Dacă nu ai bani, obligat le pierzi.
Masa de Crăciun, din banii de la amanet
Casele de amanet din Bucureşti trăiesc propriul Crăciun. Solicitările pentru amanetarea obiectelor personale au crescut simţitor.
Diana, reprezentant amanet: Între 10 şi 15%, fiind şi luna cadourilor, iar pe partea de vânzare a obiectelor de lux se întâmplă acelaşi fenomen. Clienţii sunt mai cumpătaţi în perioada aceasta. De exemplu, nu se solicită suma maximă pe care o poate primi pe acel obiect.
Oferta e variată, de la aur la obiecte ce valorează chiar şi 100 de mii de euro. Toate sunt evaluate minuţios.
Diana, reprezentant amanet: Primim aurul sub orice formă, argint, electronice, dar şi ceasuri de lux de mărci consacrate şi bijuterii cu diamante.
În România, sunt peste 2000 de case de amanet
Atunci când îşi amanetează bunurile, multe dintre ele cu valoare sentimentală, costul este mult mai mare decât credem.
Jeni Chiriac, psiholog: Unii dintre ei ştiu că şansele sunt destul de mici să recupereze lucrurile respective, alţii intră cu speranţe, speranţa cu care cred ei că pot sau conform căreia cred ca pot să recupereze. Poveştile pot să aibă, din păcate, un final trist atunci când nu reuşim pentru că o datorie naşte o altă datorie.
Taxa care se percepe zilnic pe obiectul amanetat este de până la 0,5% pe zi din valoarea bunului. În România, sunt peste 2000 de case de amanet.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰