Antena Meniu Search
x

Video Decizia fatală care a dus la accidentul cu 3 morți din Buzău. Mașină spulberată de un tren, la trecerea de cale ferată

Un accident feroviar tragic s-a petrecut ieri după amiază în Buzău. Trei persoane au murit după ce maşina în care se aflau a fost izbită violent de un tren marfar. De vină ar fi fost chiar şoferul autoturismului, de altfel şi singurul supravieţuitor, care nu ar fi oprit la trecerea de cale ferată, în timp ce semnalele acustice și luminoase erau în funcțiune. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Detalii şi imagini cu un puternic impact emoţional. 

de Redactia Observator

la 12.09.2023, 07:35

Vezi și

"Am dat cu trenul peste el. Ce să îi fac? Am avut viteză, normal...", a mărturisit mecanicul de tren. La volanul maşinii se afla un bărbat de 51 de ani, care a ignorat complet semnalele acustice şi luminoase şi a traversat linia de cale ferată.

Mașina a fost izbită în plin şi mai apoi târâtă 200 de metri până când mecanicul a reușit să frâneze și să oprească trenul. Impactul a fost atât de violent, încât tampoanele locomotivei au străpuns caroseria autoturismului.

În maşină se mai aflau şi alte trei persoane, două dintre ele fiind soţ şi soţie de 36 și 42 de ani, iar a treia un bărbat de 65 de ani. 

Mădălin Filip, ISU Buzău: La sosirea noastră la faţa locului, în autoturism erau patru persoane incarcerate, acestea au fost extrase şi predate ambulanţelor SAJ şi unei ambulanţe SMURD. 

Pe acelaşi subiect

Trei morți în urma accidentului din Buzău. Mașina, spulberată de tren

Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei trei pasageri. Şoferul a scăpat cu viaţă, însă se află în stare critică la spital. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Deşi trecerea la nivel cu calea ferată era semalizată, aceasta nu avea bariere. În urma accidentului, traficul dintre Galați și Buzău a fost complet blocat.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » Decizia fatală care a dus la accidentul cu 3 morți din Buzău. Mașină spulberată de un tren, la trecerea de cale ferată