Demiteri în Cipru după dispariția mai multor persoane, printre care și două românce
Şeful poliţiei din Cipru a fost destituit de preşedintele republicii, în urma scandalului legat de primul criminal în serie din istoria acestei ţări. Autorităţile consideră că acesta a putut să ucidă, timp de câţiva ani, deoarece poliţia a neglijat să ancheteze dispariţia primelor victime. Printre ele, o româncă şi fiica ei
Şeful poliţiei din Cipru a fost destituit de preşedintele republicii, în urma scandalului legat de primul criminal în serie din istoria acestei ţări. Autorităţile consideră că acesta a putut să ucidă, timp de câţiva ani, deoarece poliţia a neglijat să ancheteze dispariţia primelor victime. Printre ele, o româncă şi fiica ei, ale căror corpuri nu au fost încă găsite. Sute de oameni au participat la o manifestaţie de solidaritate cu victimele şi de protest faţă de atitudinea poliţiei.
Oamenii acuză autorităţile că nu sunt în stare să protejeze femeile imigrante, din rândul cărora criminalul şi-a ales toate victimele. Poliţia cipriotă a recunoscut că dosarul privind dispariţia Liviei Bunea şi a fiicei sale a fost clasat după câteva luni. S-a considerat că se mutase, pur şi simplu, în altă localitate.
Aceeaşi soartă au avut-o anchetele asupra dispariţiei celorlalte femei despre care se ştie, acum, că au fost ucise: trei filipineze, fiica uneia din ele, al cărei tată era român, şi o femeie din Nepal
Poliţia este acuzată de discriminare faţă de imigranţi şi chiar de rasism, motive pentru care ministrul de interne şi şeful poliţiei şi-au pierdut funcţiile.
Căutările continuă în lacul toxic unde criminalul susţine că a aruncat cadavrele unor victime, inclusiv ale româncelor. Va fi pus în funcţiune şi un sonar, cu ajutorul căruia autorităţile speră că vor fi găsite cele două corpuri încă nerecuperate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰